Elodia, căutată în lacurile din Argeş

De curând s-au împlinit trei ani de la dispariţia Elodiei, iar procurorul care se ocupă de acest caz crede că femeia a fost omorâtă şi bănuieşte că trupul acesteia ar fi fost ascuns chiar în zona noastă, scriu redactorii de la Adevărul. Mai precis, procurorul Marius Iacob a cerut ca în următoarele săptămâni să fie verificate două lacuri aflate în Argeş. „În următoarele două săptămâni vom verifica două lacuri din Argeş şi vom audia încă trei martori. Un deget dacă găsesc îmi e de ajuns pentru a finaliza dosarul”, a declarat procurorul Marius Iacob. În prezent, soţul Elodiei, poliţistul Cristian Cioacă, este cercetat în mai multe dosare, însă până în acest moment nu s-a dat niciun verdict final. Încă de la bun început s-a vehiculat ipoteza crimei, însă nici la trei ani de la dispariţia femeii acesteia nu i s-a găsit trupul. „Este singurul lucru care lipseşte. Avem nevoie de ADN-ul ei pentru a-l lega de sângele găsit în casă şi în maşina lui Cioacă. Atunci tabloul ar fi complet. Dar chiar şi aşa sunt suficiente probe pentru a demonstra vinovăţia lui Cioacă. Au existat destule cazuri de condamnări pentru omor chiar şi în lipsa cadavrului”, explică Marius Iacob, procurorul care s-a ocupat de cazul Elodiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email