Elevii de la Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu” s-au calificat la campionatul judeţean de fotbal

În sala de sport a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, etapa locală a campionatului de fotbal dedicat elevilor din învăţământul liceal. La competiţia inclusă în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (O.N.S.S.) au participat echipele de fotbal de la Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”, Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Liceul Tehnologic Auto, Grupul Şcolar Forestier şi Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”. Cele cinci echipe participante au fost împărţite, prin tragere la sorţi, în două grupe. Astfel, în urma meciurilor disputate în fazele preliminare ale turneului, s-au calificat în finala competiţiei echipa C.N.V.V. pregătită de prof. Eduard Stamate şi formţia Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu” pregătită de prof. Andrei Petrescu. Meciul a fost unul echilibrat, cu ocazii multe de ambele părţi, însă la final s-au impus cu 1 – 0 elevii de la Liceului Tehnologic „Constantin Dobrescu”. Aceştia vor reprezenta municipiul nostru la etapa judeţeană a campionatului, care se va disputa sâmbătă, 9 februarie, la Ştefăneşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email