Elevii de la Şcoala Generală „Basarab I” au sărbătorit Ziua Internaţională a Francofoniei

Ca şi în anii precedenţi, elevii Şcolii Generale „Basarab I” din municipiul nostru au marcat, ieri, printr-o serie de acţiuni, Ziua Internaţională a Francofoniei, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 20 martie.
Astfel, elevii de la Şcoala Generală „Basarab I”, coordonaţi de Lia Enescu, profesor de limba franceză, au susţinut un program artistic variat în limba franceză, în cadrul căruia au recitat poezii, au cântat şi au prezentat câteva scenete. „Ca şi anii trecuţi şi de această dată elevii de la Şcoala Generală „Basarab I” sărbătoresc Ziua Internaţională a Francofoniei. Anul acesta este unul mai special, având în vedere că se sărbătoresc 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Vreau să vă spun că elevii au avut un mare interes pentru studiul limbii franceze şi nu mi-a fost greu deloc să-i mobilizez pentru a colabora la această acţiune. Tot ceea ce învaţă ei aici nu le foloseşte doar acum la şcoală, ci le va fi de folos şi în viaţă, în viitor. Întotdeauna copiii de la această şcoală au învăţat foarte bine limba franceză şi nu numai această disciplină şi vreau să îi felicit pentru acest lucru”, a spus Lia Enescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email