Elevii de la cercul de chitară vor participa la Festivalul „Speranţe Argeşene”

Elevii de la cercul de chitară, coordonat e profesorul Constantin Matei, de la Casa de Cultură „George Topârceanu” vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la cea de-a III- a ediţii a Festivalului – Concurs de Muzică Uşoară şi Muzică Cultă „Speranţe Argeşene”. „Este al treilea an în care se desfăşoară acest concurs. Ideea organizării acestui festival îi aparţine doamnei Gabriela Pendiuc, de la Şcoala Populară de Arte, din Piteşti. La eveniment participă cei mai talentaţi elevi din judeţ. Copiii de la Curtea de Argeş au participat şi la celelalte ediţii, unde au obţinut rezultate bune. Anul trecut, Teodor Roşu, elev la cercul de chitară, a câştigat premiul II pe judeţ. Noi ne-am pregătit şi în acest an foarte bine şi sperăm să obţinem rezultate deosebite. Vor participa la festival şapte copii. Îi mulţumim şi domnului director Cristian Mitrofan, pentru sprijinul acordat”, a spus Constantin Matei.
Organizatorii festivalului – concurs şi-au propus ca principale obiective descoperirea şi promovarea tinerelor talente în domeniul muzicii uşoare şi culte, dar şi stimularea materială a acestora în desfăşurarea activităţilor lor artistice. Elevii cu real talent, care vor fi descoperiţi cu ocazia acestui concurs, şi care sunt înscrişi la cursurile Şcolii Populare de Arte Piteşti sau la Liceul de Artă „Dinu Lipatti”, vor fi sprijiniţi material de către organizatori prin acordarea de burse, facilitarea deplasărilor la diverse concursuri sau procurarea unor instrumente muzicale necesare activităţii artistice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email