Elevii au susţinut ultima probă din cadrul Evaluării Naţionale

Peste 300 de absolvenţi de clasa a VIII- a, de la unităţile de învăţământ din municipiul nostru, au susţinut ieri ultima probă din cadrul Evaluării naţionale, la matematică. De această dată elevii au primit varianta numărul 3 din cele 10 posibile.
Astfel, la primul subiect, elevii au avut de rezolvat, printre altele, un calcul simplu unde trebuiau să ţină cont de ordinea operaţiilor, un exerciţiu cu procente, dar şi o problemă de geometrie plană cu două cerinţe. La cel de-al doilea subiect aceştia au avut de desenat o prismă, de calculat o medie geometrică, o altă problemă cu procente, precum şi o funcţie. De asemenea, la cel de-al treilea subiect elevii au avut de rezolvat două probleme, una de geometrie plană şi una de geometrie în spaţiu, fiecare cu câte trei cerinţe.
„Dacă la Limba Română a fost greu, acum a fost uşor”
Deşi cei mai mulţi elevi se tem de proba scrisă la matematică, de această dată mulţi s-au considerat norocoşi în momentul în care au primit subiectele. Însă, aceştia au recunoscut că problemele la geometrie au fost ceva mai dificile, dar în general cred că vor lua note suficient de bune. „Dacă la Limba Română a fost greu, măcar acum ne-au dat uşor. Nu mi s-au părut grele problemele. Cred că o să iau o notă mare”, ne-a spus un elev de la Şcoala „Basarab I”. „La primele două subiecte am făcut destul de bine, dar la cel de-al treilea a fost mai greu. Cred că am rezolvat cam jumătate din el. Mă aştept la un 8”, a spus o absolventă a aceleiaşi şcoli.
Vineri se afişează rezultatele
Pentru că proba la matematică pune mari probleme atât elevilor care susţin Evaluarea Naţională cât şi celor care dau examenul de bacalaureat, părinţii şi-au aşteptat cu emoţii copiii, cu toţii sperând la rezultate bune. „Nu ştiţi cum e cu matematica? Aici apar cele mai multe probleme. Sper că s-a descurcat”, a spus tatăl unui elev. Alţii părinţi îşi doreau ca măcar acum să se vadă „roadele” meditaţiilor la care au mers copiii în ultimul an de zile. „Mă aştept să ia o notă mare, pentru că a făcut şi pregătire în ultimii doi ani de zile. Este imposibil să nu fii învăţat ceva în acest timp. Abia aştept să văd rezultatele”, ne-a spus un alt părinte. Emoţiile elevilor vor lua sfârşit vineri, în jurul orei 16:00, când vor afişate rezultatele examenului de Evaluare Naţională. Tot atunci, cei nemulţumiţi de notele obţinute au posibilitatea de a depune contestaţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email