Reprezentanţii Centrului Europe Direct, din cadrul primăriei municipiului Curtea de Argeş, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute un simpozion cu tema „20 de ani de la căderea comunismului”, la care au participat elevii de la Şcoala Generală Nr. 2 „Regina Maria”, dar şi elevii de la Grupul Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu”. La eveniment a fost invitat şi Nicolae Diaconu, primarul municipiului, care a oferit tinerilor prezenţi câteva materiale informative. „Ar fi fost bine ca acea perioadă să nu existe. Este foarte bine că ne-am depărtat de perioada comunismului. Voi cei care nu aţi trăit în epoca respectivă sunteţi mai curaţi. Nu trebuie să ne mai întoarcem niciodată la comunism şi este foarte important să devenim adevăraţi cetăţeni europeni. Trebuie să putem să ne exprimăm liber şi construim ceva pentru societate”, a spus Nicolae Diaconu. De asemenea, cadrele didactice care au fost prezente la acest simpozion, au ţinut să le explice elevilor ceea cea a însemnat comunismul pentru ţara noastră. „Sunt şocată când aud pe stradă copii sau tineri care spun că în perioada comunismului se trăia mai bine. Dacă îi întrebi de ce spun acest lucru spun că aşa au auzit. Noi trebuie să îi determinăm pe copii să filtreze informaţia şi să înţeleagă lucrurile exact aşa cum s-au petrecut. Nu trebuia să ia în seamă toate afirmaţiile gratuite. Regimul comunist a distrus majoritatea elitelor intelectuale şi politice din ţara noastră. La comunismul s-a impus prin forţă şi a căzut prin violenţă”, a spus Mioara Avram, profesor de istorie. La sfârşitul simpozionului, reprezentanţii Centrului Europe Direct au oferit elevilor câteva materiale promoţionale.