Elena şi Gheorghe Mateescu, la Târgul Meşterilor Populari din România

Meşterii populari Elena şi Gheorghe Mateescu vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la cea de-a XVI- a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România, eveniment ce se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea. Şi de această dată cei doi meşteri din municipiul nostru au pregătit o mulţime de obiecte sculptate în lemn, dar şi icoane pictate pe sticlă şi păpuşi din pănuşi. „Am mai participat la acest târg şi în anii trecuţi şi a fost foarte frumos. Noi ne-am pregătit ca de fiecare dată cu un repertoriu de obiecte destul de bogat, ce cuprinde lădiţe tradiţionale de zestre sculptate în lemn, din mai multe zone ale ţării, obiecte de mobilier rudăresc tradiţional, cum ar fi scăunelele şi măsuţele realizate din lemn de fag. De asemenea, soţia va prezenta mai multe candele, dar şi păpuşi care reprezintă diverse personaje din viaţa satului românesc”, a spus Gheorghe Mateescu. Acesta nu este singurul târg la care meşterul popular va participa în perioada următoare. „Avem un program încărcat în timpul verii, pentru că acum se organizează foarte multe târguri de profil. Noi vom mai merge la Festivalul Internaţional al Dunării, care se va desfăşura la Tulcea, şi apoi la un alt târg la Făgăraş. În luna august s-ar putea ca soţia să participe la Târgul Meşterilor Populari din municipiul nostru”, a mai spus Gheorghe Mateescu.  În toată ţara meşterii populari au primit aprecieri din partea organizatorilor şi a vizitatorilor pentru varietatea de obiecte sculptate în lemn realizate de Gheorghe Mateescu, dar şi pentru renumitele păpuşi din pănuşi realizate de Elena Mateescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email