Echipa de handbal SC Curtea de Argeş – juniori IV s-a calificat în faza Euro Regiuni a Campionatului Naţional

Echipa de handbal Sport Club Curtea de Argeş – juniori IV a participat, zilele trecute, la cel de-al cincilea turneu în cadrul Campionatului naţional destinat copiilor născuţi în perioada 2000 – 2001, care a avut loc chiar în municipiul nostru. Competiţia este organizată de Federaţia Română de Handbal şi Asociaţia Judeţeană de Handbal Argeş. La turneu, alături de echipa din municipiul nostru, au mai participat LPS Piteşti, SC Costeşti, SC Topoloveni, CS Dacia Mioveni şi CS Junior Piteşti. În urma rezultatelor obţinute, Handbal Club Curtea de Argeş a reuşit să se califice la faza Euro Regiuni a competiţiei, unde va înfrunta formaţiile calificate din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Teleorman. Echipa din municipiul nostru şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ, respectiv calificarea în finala Campionatului Naţional de handbal. „A fost un turneu reuşit la nivelul copiilor născuţi în anii 2000 – 2001, unde ne-am descurcat foarte bine. În urma jocurilor disputate sportivele noastre s-au clasat pe locul II în clasamentul final, după LPS Piteşti. Pe această cale vreau să mulţumesc părinţilor care sunt alături de noi, atât moral cât şi financiar. Mulţumesc de asemenea, sponsorilor, domnului Ionuţ Piuaru, şi domnilor Frujină şi Liviu Nicolae, fără de care ar fi fost greu să participăm la acest nivel. Credem cu tărie că aceste eforturi vor sensibiliza şi autorităţile locale sau alţi oameni de afaceri din oraş care iubesc sportul pe care îi aşteptăm lângă noi. Ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri care să practice sportul de performanţă şi să reprezinte municipiul nostru în competiţiile naţionale şi internaţionale”, a spus Claudiu Voinea, preşedintele Sport Club Curtea de Argeş. Lotul echipei din municipiul nostru este alcătuit din: Bianca Melcescu, Andreea Martin, Andreea Jianu, Petruţa Ilinca, Georgiana Năstase, Evelina Chiţu, Miruna Dinică, Georgiana Vâlcu, Gabriea Jinaru şi Laura Pescariu.
De asemenea, la sfârşitul acestei săptămâni, echipa de handbal juniori II a SC Curtea de Argeş va participa la un nou turneu din cadrul Campionatului naţional, ce se va desfăşura în sala de sport a Universităţii Piteşti. În seria din care face parte echipa din municipiul nostru mai sunt înscrise Oltchim Râmnicu Vâlcea, LPS Piteşti, LPS Slatina, Universitatea Craiova şi CS Râmnicu Vâlcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email