„E un haos şi la colectarea gunoiului!”

La Curtea de Argeş până şi la colectarea gunoiului e haos, acuză reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Petre Bălălău, preşedintele Ascociaţiei nr. 20, spune că odată cu aducerea pubelelor la locurile de colectare a gunoiului s-a dus şi ultima posibilitate de a avea control asupra celor care aruncă resturile rezultate din amenajările caselor. „Vin noaptea şi lasă la ghenă o mulţime de resturi, moloz sau bucăţi de ziduri. Nimeni nu-i vede, ne trezim dimineaţa cu mormanul acolo”, spune şeful de asociaţie. Pentru blocurile pe care le administrează a găsit o soluţie. „Vom închide cu lacăt ghena şi stabilim un program, nişte ore între care să fie aduse resturile menajere. În restul timpului va fi închis cu lacăt, iar dacă cineva încearcă să spargă lacătul, atunci tot va fi văzut de vreun locatar. Altfel nu se mai poate. Le-am spus oamenilor că nu e voie de depoziteze astfel de resturi din construcţii, dar nimeni nu recunoaşte că le-ar aduce la pubelă”, afirmă Petre Bălălău. Inspectorii de Mediu de la Primărie au atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că este interzisă depozitarea molozului la ghenă, şi că amenzile sunt mari, dar nimeni nu respectă regulile nici în privinţa aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email