E pandemie. Există un loc unde oamenii nu sunt trişti, îngânduraţi, îngrijoraţi

E pandemie. Toată lumea e tristă, îngândurată, îngrijorată. Există însă un loc unde oamenii nu simt aceste lucruri. Simt iubire, înțelegere, respect, ocrotire. Asta îmi spune mama mea care-mi repetă zilnic să am grijă de mine, de restul familiei, îmi spune să nu îi duc grija. Acest loc se numește Unitatea de Asistența Medico-Socială din Domnești, Argeș.

Au fost Sărbătorile Pascale. Am fost rugată printr-un mesaj să nu merg să îmi vizitez mama. Am acceptat, dar în sufletul meu a început o luptă între ceea ce simțea inima și ceea ce-mi spunea rațiunea. A învins rațiunea și nu regret.

Nu-mi pare rău, pentru că mama mi-a spus: „Am avut un Paște fericit! Am primit lumina, am văzut slujba la televizor. Am avut la masă toate bunătățile specifice sărbătorii: ouă roșii, cozonac, salată beuf, sarmale, ciorbă și friptură de miel.”

Cum se petrec lucrurile acolo, pentru cine nu are pe cineva în acest loc, este greu de înțeles. Nu poți crede că se petrec numai lucruri frumoase, neimaginabile.

Aici angajații își lasă cu adevărat toate problemele la poarta unității. Zâmbetul și voia bună îi însoțesc în unitate.

Domnul Director îi privește zilnic pe bătrâni cu ochii calzi, plini de înțelegere, dar și de o responsabilitate infinită. Se oprește și stă de vorba cu oricine îi iese în cale. Parcă ar vrea să audă continuu că „părinţii adoptaţi” sunt bine.

Doctorița, femeia cu bunătate nemărginită, este mereu în mijlocul oamenilor. Le ascultă cu răbdare și curiozitate toate poveștile de viață. Ar vrea să știe bucuriile și suferințele fiecăruia din trecut pentru a-i ajuta ca azi să cunoască numai bucuria de a trăi. O vorbă bună este primul medicament.

Asistentele împart cu mare seriozitate tratamentele, întrebându-i de fiecare dată dacă sunt bine, dacă au nevoie de ceva. Bătrânii simt căldura vorbelor și gingășia mâinilor. Întreg personalul ce le oferă îngrijire şi este atent la nevoile lor. Îi spală cu responsabilitate, folosind vorbe frumoase. Curățenia este la ea acasă. Rufele sunt spălate impecabil, lenjeria înmiresmată așezată pe pat de câte ori este nevoie.

Psihologul, un bun profesionist, simte orice și merge la fiecare pentru încurajări, înlocuiește cu succes energia negativă cu cea pozitivă.

Kinetoterapeutul îi roagă și îi ajută să își facă exercițiile de mișcare specifice problemelor fiecăruia.

Asistenul social – omul cu inimă de aur – este o verigă importantă în cheia succesului. Este veșnic frământată, preocupată ca totul să fie bine. Ține legătura cu familiile internaților, asigurându-i că cei dragi sunt bine. Se implică direct în problemele acestora, încercând să le rezove rapid și eficient.

Răspunsurile la rugămințile familiei sunt întotdeauna: „Da, se poate cu siguranţă”, „Da, suntem aici să ajutăm.”

Atmosfera nu este una de spital, ci una de stațiune. Bătrânii au activități de relaxare la Club și au la dispoziție un parc îngrijit unde pot ieși la socializare.

Cu siguranță aici se îmbină abilitățile conducătorilor cu simțul de răspundere al angajaților. Oamenii sfințesc locul!

Mi-aș dori să cred că se întâmplă aceleași lucruri minunate în toate căminele de bătrâni. 

Pe o scare de la 1 la 10, eu notez cu 10 seriozitatea, devotamentul, dragostea pentru semeni, sacrificiul datoriei.

Oameni buni, felicitări!

Gavriliţa Bănicescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *