„E o ruşine pentru Consiliul Local parcarea de lângă Lukoil!”

Consilierul local Ion Şerban a solicitat de multe ori repararea parcării publice aflată lângă benzinăria Lukoil şi lângă pensiunea lui. Deşi unii dintre colegii lui au cam râs şi i-au reproşat că se luptă pentru o parcare situată vizavi de afacerea sa, Şerban a continuat să ceară reabilitarea parcării. „Solicit încă o dată public să rezolvăm cu parcarea de lângă Lukoil. O să ne trezim ântr-o zi că o să cadă maşinile din ea în jos (??!!) E o ruşine pentru Consiliul Local parcarea aceea. La Mănăstire, parcarea arată bine, nu sunt bălţi, apa se duce unde trebuie să se ducă, iar la noi e dezastru!”, le-a spus Ion Şerban colegilor de Consiliu.

Parcarea despre care vorbeşte, aflată în vecinătatea benzinăriei, este folosită mai ales vara, când numărul turiştilor care vizitează Mănăstirea şi care înnoptează la pensiunea lui Şerban creşte.  Betonul din parcare este spart şi sunt porţiuni întregi distruse, pericolul despre care vorbeşte consilierul local fiind real. În urmă cu vreo câţiva ani administraţia locală a încercat să facă acolo parcare cu plată, dar nu a mers. Încasările erau mici, nici măcar angajatul Societăţii de Salubritate care tăia bilete nu-şi scotea salariul, sau cel puţin asta a fost motivul pentru  care s-a renunţat.

E o lucrare de amploare şi costisitoare, spun reprezentanţii administraţiei locale, amenajarea acelei parcări, dar reparaţiile vor fi făcute la un moment dat, în anii următori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email