La ceremonialul regal al funeraliilor Reginei Ana au participat peste 10.000 de oameni care au venit îmbrăcaţi sobru pentru a-şi manifesta iubirea şi respectul faţă de regina defunctă.
Înmormântarea a fost una plină de fast: aproximativ 10.000 de oameni au dorit să o conducă pe ultimul drum şi să îşi ia adio de la principesa Ana de Bourbon – Parma, prenume complet Anne Antoinette Francoise Charlotte Ziţa Marquerite. „Suntem un grup de oameni veniţi din Alba Iulia. Cu toţii facem parte dintr-o asociaţie pro monarhia Mişcarea pentru Regat şi Coroană. Am venit cu fotografia majestăţii sale defuncte Regina Ana din respect, admiraţie şi dragoste pentru familia regală. Cu toţii ne străduim să fim alături de casa regală atât în momentele de bine cât şi în momentele triste cum este acesta”, ne-a spuso membră a asociaţiei.
Amintiri despre Regele Mihai
Unii oameni care au venit la înmormântarea Reginei Ana au fost însoţiţi de propriile lor poveşti, de evenimente care, într-un fel sau altul, le-au unit existenţele cu cele ale Familiei Regale. Cuvintele au fost măsurate, rostite cu emoţie şi afecţiune alcătuind declaraţii memorabile în semn de mare preţuire faţă de familia regală. „Cu toate că eram în clasa a treia, îmi aduc aminte perfect cum regele Mihai a venit la Curtea de Argeş şi a asistat la deschiderea şcolii de ofiţeri. Aceasta a funcţionat în clădirea actualului Liceu Forestier. După aceea ne-am deplasat cu toţii la Cimitirul Eroilor unde regele a depus flori şi a aprins lumânări în memoria înaintaşilor. Noi, argeşenii, suntem legaţi sufleteşte de familia regală!”, ne-a mărturisit Nelu Duculan, un argeşean în vârstă de 80 ani
Crucea, purtată de un militar din Regimentul de Gradă
Un militar din Regimentul de Garda Mihai Viteazul a purtat crucea cu numele Regina Ana, iar un altul a dus coroana reginei, din flori albe, care a fost aşezată pe sicriul purtat pe braţe de opt militari ai Regimentului şi aşezat pe un catafalc amplasat în faţa intrării în nouă Catedrala Arhiepiscopală.
Slujba a fost oficiată de Arhiepiscopul Calinic
Slujba de înmormântare a fost oficiată de: Înaltpreasfinţitul Calinic Ahiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei şi de Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de corala preoţilor din Eparhia Argeşului şi Muscelului.
La finalul slujbei religioase, membrii familiei regale au intrat în noua Catedrala Arhiepiscopală. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost purtat pe braţe de cei opt militari ai Regimentului de Garda în aplauzele celor prezenţi şi în sunetul trompetei, după care a fost aşezat în cripta din dreapta intrării în noua Catedrala Arhiepiscopală şi Necropola Regală.
Pentru că nu putea alinia spre est toate cele 12 morminte regale, arhitectul Augustin Ioan a gândit o soluţie. A desenat necropola ca pe un portic în arc de cerc, al cărui centru este chiar masa din altar – locul în care omul primeşte harul divin. Catedrala cea nouă este construită mai joasă şi uşor retrasă faţă de monumentul central al aşezământului monahal, tocmai pentru a nu impieta spaţiul sacru ridicat, după cum spune legenda, de Meşterul Manole, care a zidit-o pe Ana lui în mănăstire. Acum, altă Ana va stă între zidurile noii catedrale.
Gina Grigorescu