Zona e plină de gunoaie
Nici după trei ani Primăria nu a reuşit să finalizaze cadastrul pentru terenul care i-a revenit la Biserica Domnească printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Joi, Consiliu Local a aprobat introducerea în inventarului bunurilor aparţinând domeniului privat al municipiului a mai multor imobile astfel-teren Curtea Domnească, valoare de inventar 1 leu; ruineIe caselor domnești Basarab I, valoare de inventar 1 leu; ruineIe caselor domnești Neagoe Basarab, valoare de inventar 1 leu; turnul de poartă al Curții Domnești, valoare de inventar 1 leu; zidul de incintă al bisericii, valoare de inventar 1 leu; zidul de incintă al Curții Domnești, valoare de inventar 1 leu; casa tradițională 1867, valoare de inventar 1 leu; magazia din lemn, valoare de inventar 357 Iei; grupul sanitar, valoare de inventar 1079 lei.
Potrivit referatului realizat de şesul Biroului Comercial şi de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Adriana Conway, imobilele formează Ansamblul Feudal Curtea Domnească şi, cu excepţia ultimelor două poziţii, sunt incluse în Lista monumentelor istorice din România. După intabulare, vor fi introduse în domeniul public a bunurilor care alcătuiesc Ansamblul Feudal Curtea Domnească.
Valoarea de 1 leu a fost dată pentru că „sunt bunuri inelienabile”, „nu pot fi tranzacşionate şi nu au o valoare de piaţă”.
Este doar un început
Este însă doar un prim pas, făcut după trei ani. Urmează realizarea cadastrului, intabularea, etc. Până când toate actele vor fi gata, iar Muzeul Municipal le va primi în administrare, ar putea trece alţi cel puţin trei ani, având în vedere ritmul în care s-a lucrat până acum. De ce administraţia locală nu a făcut nimic în această perioadă este greu de spus. Între timp, în parcul Bisericii Domneşti e mizerie mare. După cum ziarul nostru a mai scris, cetăţenii au sesizat de nenumărate ori infecţia din parcul Bisericii Domneşti, dar responsabilitatea este pasată între instituţii. Primăria arată cu degetul către Muzeu iar reprezentanţii acestuia spun că nu pot face nimic până când nu primesc oficial şi legal în administrare imobilul.
Vă reamintim că Ansamblul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc a fost obiectul unui proces între Eparhia Argeşului şi Muscelului şi Muzeul Municipal, proces care a început în 2008 şi s-a încheiat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie zece ani mai târziu. Sentinţa dată de această instanţă prevede că Biserica şi o parte mică a parcului sunt ale Arhiepiscopiei iar restul este al Primăriei. Arhiepiscopia a luat în primire Biserica şi ce i-a mai dat instanţa, şi a făcut toate actele. După ce cadastrul va fi gata, Muzeul Municipal va primi în administrare suprafaţa de teren şi ce e pe ea, inclusiv toaleta publică. Aceasta este unul dintre punctele ruşinoase din municipiu, pentru că nu este legată la canalizare şi reprezintă de fapt o adevărată infecţie.