Dumitru Tudor vrea mai multe acţiuni la Vidraru

Societatea Vidraru Curtea de Argeş, cu operaţiuni în domeniul imobiliar, care a fost preluată la finele anului trecut de Dumitru Tudor, a anunţat că vrea să răscumpere până la 10% din capital, reprezentând un pachet de până la 28.640 de acţiuni, la un preţ cuprins între un minim de 2,5 lei/titlu şi un maxim de 50 lei/titlu, informează ediţia online a Ziarului Financiar. La ultimul preţ din piaţă al acţiunii Vidraru de 50 lei, valoarea răscumpărărilor de 10% din capital s-ar ridica la 1,432 milioane de lei.
Societatea a raportat pe primul trimestru din acest an un profit net de 411.000 de lei, dublu faţă de cel consemnat în aceeaşi perioadă din 2010. Afacerile companiei au avansat în primele trei luni cu 5,4%, până la 767.000 de lei.
Omul de afaceri Dumitru Tudor a plătit anul trecut peste 10,4 milioane de lei pentru a prelua de la SIF Oltenia şi de la alţi investitori pachetul de control al Vidraru Curtea de Argeş, una dintre cele mai importante companii de închiriere a spaţiilor comerciale din Curtea de Argeş. Pe Bursă, societatea are o capitalizare de 14,3 milioane de lei, precizează sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email