Drum naţional transformat în „drumul vacii”

„Doresc să semnalez Poliției rutiere și Primăriei că proprietarii ce duc vițele la pășune pe strada Valea Iașului, din zona cartier Ivancea spre ieșirea din localitate, le mână fără că animalele să fie prinse cu o frânghie de siguranță și aceste animalele încurcă circulația rutieră și lovesc mașinile parcate regulamentar. Vă rog să luați măsurile legale”, a scris ieri un cetăţean pe site-ul domnuleprimar.ro. Reclamaţia îi este adresată primarului Nicolae Diaconu, dar, la fel ca multe alte reclamaţii şi sesizări lăsate pe site, nici aceasta nu are vreun răspuns, şi cu atât mai puţin o rezolvare.
Vaca sau maşina?!
La Curtea de Argeş, în cartierele rurale, vacile, boii şi caii sunt trataţi cu mare grijă şi respect existând şi o stradă numită de localnici „drumul vacii”, chiar dacă ea se numeşte în acte Valea Iaşului. În fiecare dimineaţă şi seară pe aici trec sute de animale la, şi de la izlaz. Vacile sunt majoritare, iar stăpânii lor le lasă libere pe stradă. Că acesta e un drum naţional, DN 73C, iar vacile nu au voie pe el, e o altă poveste. Poliţiştii  au dat nenumărate avertismente proprietarilor de animale, spun reprezentanţii Poliţiei municipale, numai că argeşenilor care trăiesc la Curtea de Argeş ca la ţară nu le pasă de ele.
Autorităţile locale ar trebui să amenajeze drumuri pentru animale, dar edilii spun că nu au soluţii, întrucât „oraşul este astfel aşezat încât nu se pot face drumuri speciale pentru căruţe şi pentru animale”.
Fără balegă pe stradă!
Nu numai circulaţia animalelor pe drumurile naţionale e o problemă. Potrivit unei iniţiative mai vechi, vacile care merg pe drumurile publice trebuie să fie dotate cu recipienţi în care să fie strânse fecalele. Astfel, pe sectoarele de drumuri publice pe care circulă animale, proprietarii acestora sau reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de animale sunt obligaţi să cureţe carosabilul la maxim o oră după trecerea animalelor. Mai mult, animalele de tracţiune care circulă pe drumurile publice sunt obligate să poarte un dispozitiv special care împiedică împrăştierea excrementelor pe partea carosabilă a drumurilor publice. Ţăranii argeşeni s-au prăpădit de râs când au auzit de aceste lucruri. După ce s-au săturat să râdă s-au închinat.
„Ies cu toporul la ei”
Moş Gheorghe Oprea stă pe strada Valea Iaşului şi are două vaci. Ion Popa locuieşte pe strada Cuza Vodă şi are doi cai. Animalele trec pe „drumul vacii” când se duc şi se întorc de la islaz. „Ce comedie e asta, să pun eu scutece la vacile mele?! Îmi dă cineva bani pentru ele ?! Eu dau kilu’ de lapte cu cinci sau şase mii de lei, că aşa îl cumpără ăla cu firma. De unde dracu’ să iau bani să le cumpăr d-ălea, cum le ziceţi…Ce, e copil, vaca mea?!” Moş Gheorghe e furios. Creşte animale de când se ştie la Curtea de Argeş, de pe vremea când oraşul era o comună mai mare. Reglementările referitoare la strângerea balegii nu-i convin deloc şi nu le ia în seamă. „Ziceţi că e mai de mult treaba asta cu scutecul?! Nici nu am ştiut şi nici nu mă interesează. Eu aşa am apucat de la bătrânii mei şi nu stric eu acu rânduiala. Să vină cineva la mine, să-mi spună să le pun la vaci nu ştiu ce bazaconie, că ies cu toporul la el”, ameninţă omul în vârstă de 73 de ani.
Ţaţa Veta stă la doi paşi de nea Gheorghe. I-a dar drumul la vacă pe stradă, să meargă singură la păscut.  „După ce că e secetă, nu avem apă pentru animale, iarba s-a uscat şi o să cumpărăm fân la iarnă, să le mai punem scutece la coadă?!Cine a zis asta nu e zdravăn la cap”, e de părere femeia. O vecină, Leana lu’ Magheru, vine cu o propunere. „Tot ne-au pus ăştia să le punem cercei, să le pună ei şi scutece, pe banii lor. Ăştia, cu Europa lor”, aruncă anatema femeia, fără să ştie prea bine cine sunt „ăştia”.
„Vitele trebuie să meargă libere!”
Dacă faza cu scutecul la coada vacii nu le convine deloc, faptul că trebuie să ţină animalul de frânghie şi să nu-l lase singur pe stradă li se pare mai de bun simţ, dar tot au argumente împotrivă. „Uite ce e. Nu pot să mă duc să o duc de funie, că mai am şi altă treabă. Nu pot să mă plimb toată ziua pe drum, cu vaca la izlaz. Se mai duce baba mea, sau o vecină, dar când poate şi nu are altă treabă. Cui nu-i convine că sunt vaci pe drum să nu mai vină cu maşina!”, conchide moş Gheorghe, care crede că „vaca e cuminte, o sperie maşina, de aia sare pe ea!”
Circulaţia, vara, dimineaţa şi seara pe strada Valea Iaşului e o problemă. Chiar dacă numărul animalelor a tot scăzut de la an la an, tot au mai rămas vaci care se duc la izlaz pe drumul naţional, încurcând maşinile şi uimindu-i pe străinii care trec prin zonă. Incidentele nu sunt puţine, dar avariile maşinilor se rezolvă aproape exclusiv de proprietarii acestora, care sunt absolut nevinovaţi. „Mergeam spre Câmpulung, era dimineaţa, cred că până în 7. Pe Valea Iaşului, cireada de vaci. Mă grăbeam, am claxonat, am strigat la ele până când m-am trezit că una dădea cu cornul în aripa maşinii mele. A intrat prin tablă, ce mai, a fost rău. M-am enervat, dar erau singure pe stradă, nu am avut cu cine să vorbesc, să văd cine e proprietarul, să-mi dea banii pentru reparaţii. Am plătit eu”, ne-a povestit un argeşean care a căzut victimă „drumului vacii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email