„Comisia de concurs pentru postul de manager al Spitalului emite aberaţii”

În cadrul concursului pentru postul de Manager de Spital, la Spitalul Municipal Curtea de Arges, concurs organizat de Consiliul de Administratie, am depus dosarul de înscriere nr.6459/18.07.2017 (a se vedea ca eronat apare dosarul 6559/18.07.2017).

Astfel, dosarul de candidatura este format din actele pe care anuntul public de concur nr. 5435/19.06.2017 le solicita, la art.12 din Regulamentul de Concurs. In analiza dosarului meu de candidatura, comisia de concurs a luat act de:

         faptul că nu am depus declaratia pe propria raspundere specificata de art.12 lit.i), l), m), n) din regulamant;

         faptul că planul de management încalcă prevederile art.15 din regulament, adică ar cuprinde 55 de file si nu 15-20 pagini, aşa cum solicita regulamantul.

În fapt, am formulat contestaţia nr.6532/20.07.2017, deoarece:

1)      Există o Declaraţie pe propria răspundere, aflată la fila nr.17, din dosarul de concurs, prin care declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legii penale art.326 din Codul Penal – Falsul în declaraţii, în care am cuprins următoarele:

§               Că nu am colaborat cu Securitatea înainte de 1989;

§               Că planul de management a fost conceput  şi realizat integral de candidatul Bălan Marius;

§               Că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituţia Agenţia Naţională de Integritate vreun conflict de interese sau Incompatibilitate împotriva candidatului Bălan Marius;

§               Că actele depuse în dosarul de candidatură reprezintă copii conform cu originalul, pentru care mi-am asumat răspunderea în conformitate cu Codul Penal al României;

Din acest punct de vedere, declaraţia solicitată de organizator există, la fila nr.17, de unde reiese faptul că ca îndeplinesc cerintele prevazute la art. 12 lit.i), l), m), n) din regulamentul de concurs.

2) Dosarul de candidatura cuprinde 55 file, iar planul de management 20 file, de unde rezulta faptul ca planul de management îndeplineste cerintele specificate de regulamentul de concurs. Acest fapt reiese din dosarul de concurs fila nr.20 pana la fila nr.39. Sa inteleg faptul că Comisia de Concurs nu este în stare să numere niste pagini din dosar sau există alte interese. Este anormal şi abuziv că evaluarea planului de management se face la 55 file atat cat cuprinde şn fapt, toate filele din dosar, împreună cu actele de înscriere.

 Astăzi ne aflăm în faţa unor situaţii destul de grave, deoarece o comisie va trebui să evalueze niste candidati, dar testul de responsabilitate şi de profesionalism l-au picat prin faptul că:

         emit un regulament de concurs pe care in practică, legea specifică că este apanajul administratiei publice locale, norocul acestora ca anuntul de concurs se bazeaza pe doua regulamente, iar unul dintre acestea este prevazut de Ordinul MS nr.1520/2016, care este valabil.

         verifică un dosar de candidatură emiţând o serie de aberaţii cum ca planul de management al candidatului Balan Marius are 55 de pagini, cand in fapt tot dosarul cuprinde 55 de pagini, împreuna cu actele de inscriere;

         publica selecţia de dosare nr,6510/19.07.2017, fara a specifica motivaţia respingerii. Candidaţii din afara unităţii sanitare necunoscand care este motivaţia de respingere şi nici posibilitatea de a face apărări.

         Persoanele desemnate de comisia de concurs, de a pune la dispoziţia candidaţilor date si informaţii financiare şi de organizare, m-au dezinformat prin furnizare de date incorecte (aş putea să spun, chiar false ).

În prezent astept raspunsul comisie de soluţionare a contestaţiilor, pentru contestaţia formulată în termen la data de 20.07.2017 ora 10:13 min.

Marius BALAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email