Dr. Alexandra Ciocârlan, noul Șef al Secției de ATI din cadrul Spitalului Județean Piteşti

Dr. Liana-Alexandra Ciocârlan este noul Șef al Secției de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti. Consiliul Județean Argeș a validat în ședința de marți, 9 aprilie, rezultatul examenului pentru ocuparea acestei funcții, organizat pe 1 aprilie 2024, transmite Biroul de presă al Consiliului Județean Argeș.

„Este o onoare să pot participa, alături de echipa actuală a Spitalului, la dezvoltarea în continuare a Secției de Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SJU Piteşti. Preiau această responsabilitate cu obiectivul și dorința de a consolida o echipă puternică de profesioniști, stabilă, cu o direcție clară în a oferi standarde de calitate și performanță medicale de top – o misiune pe care o demarez acum prin invitația adresată colegilor specialiști din întreaga țară de a ni se alătura în ocuparea pozițiilor deschise în prezent pentru concurs în cadrul Secției ATI.”, a spus dr. Alexandra Ciocârlan.

Având o carieră remarcabilă timp de peste 22 de ani în domeniul medical, în instituții și clinici medicale prestigioase atât din România, cât și din Marea Britanie, dr. Alexandra Ciocârlan și-a început pregătirea ca medic rezident în ATI la Institutul Clinic Fundeni, sub îndrumarea Profesorului Dan Tulbure. Din 2008, și-a continuat activitatea ca medic specialist ATI în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș și, ulterior, în cadrul Spitalului Euroclinic din Capitală.

A urmat o carieră de șapte ani în Marea Britanie, în spitale de prestigiu, precum Royal Hampshire County Hospital Winchester, ca medic specialist cu interes special în domeniul anesteziei în obstetrică-ginecologie, Frimley Park Hospital – cu o supraspecializare în anestezia regională ghidată ecografic, și North Bristol NHS Trust – cu o supraspecializare în domeniul anesteziei în chirurgia vasculară și traumă.

Din 2016, dr. Alexandra Ciocârlan s-a reîntors în România, în cadrul Spitalul Sanador și, ulterior, timp de șase ani, în cadrul Brain Institute – Spitalul Monza.

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, deține o Diplomă Europeană în Anestezie (Barcelona, 2010) și este membru asociat al Royal College of Anaesthetists UK (din 2012).

Conducerea Consiliului Județean Argeș, alături de echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Pitești, o asigură pe doamna doctor Alexandra Ciocârlan de toată susținerea în demersul de a continua dezvoltarea Secției de Anestezie Terapie Intensivă, astfel încât pacienții să beneficieze de condiții bune de îngrijire și asistență medicală de calitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email