Două fetiţe şi mama lor locuiesc pe stradă

O femeie din Curtea de Argeș a ajuns în stradă, împreună cu cele două fetiţe ale ei de 11 și respectiv 13 ani, şi cu toate lucrurile pe care le au, după ce proprietarul apartamentului în care locuiau cu chirie s-a întors în ţară şi le-a evacuat. Serviciul Social din Primărie le-a găsit două cămăruţe fără curent sau apă, dar cele trei s-au întors pe stradă pentru că nu pot locui acolo.

Sanda Paven, în vârstă de 55 de ani, a fost scoasă afară din casă, cu tot cu copii, la sfârşitul lunii iulie, după ce proprietarul apartamentului în care locuiau cu chirie s-a întors în ţară şi le-a evacuat. Cele trei au stat câteva zile şi câteva nopţi în stradă, în faţa blocului din care fuseseră date afară, până când Serviciul Social le-a găsit două cămăruţe din fondul locativ al Primăriei. Acum însă, deşi au trecut două luni de când, teoretic, Sanda Paven s-a mutat din stradă în locuinţa socială, femeia şi fetiţele ei locuiesc pe unde pot.

„Nu se poate locui în cele două cămăruţe pe care ni le-au dat cei de la Primărie. Nu e curent, nu e apă, geamurile sunt sparte…”

„Azi noapte am dormit la o prietenă, iar la noapte nu ştiu unde o să dormim, unde ne prinde seara…. Nu se poate locui în cele două cămăruţe pe care ni le-au dat cei de la Primărie. Nu e curent, nu e apă, geamurile sunt sparte. Nu se poate dormi acolo. Fetiţele au nevoie să-şi facă baie, au nevoie de condiţii minime de igienă, nu se pot duce la şcoală oricum. Mi-au zis de la Primărie că îmi dau un loc unde să-mi pun lucrurile ca să nu le plouă, şi apoi mai vedem, dar am înţeles că nu există locuri mai bune, nu are Primăria. Nu pot să mă duc la serviciu, că nu am cu cine să las fetele. Trăim din alocaţia lor….”, ne-a spus femeia. Am găsit-o pe o bancă, în faţa Mănăstirii. Fetele îşi făceau temele acolo, scriau în caietele pe care le ţineau în mână.

Reprezentanţii Serviciului de Asistenţă Socială din Primăria Curtea de Argeş spun că locuinţele sociale nu oferă condiţii prea bune, dar asta are în proprietate municipalitatea. Salvarea celor două fetiţe care îşi doresc o cameră în care să poată să înveţe, şi a mamei lor care vrea să ele poată creşte în linişte poate veni doar de la cei care au posibilităţi

materiale şi o inimă mare.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email