Două dosare penale şi amenzi de peste 20.000 de lei pentru fabricanţii de pâine

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au efectuat, în ultima săptămână, controale la 20 de societăţi comerciale din domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. De asemenea, au fost verificate 37 persoane fizice şi 81 mijloace de transport. În urma acestor acţiuni au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.500 de lei şi au fost întocmite două dosare penale. Unul dintre administratorii de firme cercetaţi penal este acuzat că a înregistrat în contabilitatea societăţii achiziţii fictive de cereale de la un număr de 12 agenţi economici pentru a crea aparenţa de legalitate, mărfurile fiind valorificate ulterior către alte firme de pe teritoriul naţional. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că, în realitate, cerealele au fost achiziţionate de la diverşi furnizori persoane fizice, situaţie în care societatea nu avea dreptul de deducere a TVA-ului, prejudiciul adus bugetului de stat fiind în cuantum de 536.905 de lei. În al doilea caz, administratorul unei societăţi comerciale din domeniul panificaţiei este acuzat că nu a înregistrat în evidenţele contabile cantitatea de 24.827  de pâini, creând astfel bugetului de stat un prejudiciu de 6.405 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email