Ultimele două licitaţii, anulate, fuseseră câştigate de italieni
Asocierile formate din Euras (lider) și Arhing, respectiv Top Line Construct (lider) și Rocandra Activ, plus subcontractanţi, au depus oferte pentru realizarea lucrărilor de conservare și consolidare a Cetății Poenari, proiect estimat la 18,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 19 luni. Ultima licitație pentru conservarea și consolidarea Cetății Poenari a fost anulată la sfârşitul lunii octombrie 2019 de comisia de evaluare pentru că singura ofertă, depusă de compania italiană Apulia, a fost apreciată ca inacceptabilă și/sau neconformă.
Prima licitaţie a avut loc în aprilie 2019, şi a fost câştigată tot de o firmă italiană, Testa Building, cu care Consiliul Judeţean a semnat contractul de lucrări. Ulterior contractul a fost reziliat după ce au fost descoperite mai multe nereguli.
Beneficiarul lucrărilor este CJ Argeș, iar finanțarea acestora va fi asigurată din fonduri europene – 85%, bugetul național – 13% și bugetul local – 2%.
“Prin implementarea proiectului Conservarea și consolidarea Cetății Poienari-Argeș, autoritatea contractantă a avut în vedere conservarea, consolidarea și punerea în siguranță și implicit în valoare a obiectivului de patrimoniu pentru creșterea atractivității obiectivului istoric (indicator – creșterea numărului de turiști). Oportunitatea acestei investiții în programul de reabilitare rezultă atât din situarea monumentului la 170 km de București, dar și de faptul că se află pe ruta București – Pitești – Curtea de Argeș – Transfăgărașan – Sibiu, traseu turistic unic cu o componentă importantă culturală. Acest spațiu cultural pus în valoare va putea fi utilizat atât pentru evenimente culturale organizate de Muzeul Județean Argeș, cât și pentru scopuri didactice și de promovare a imaginii României la nivel internațional”, se arăta în caietul de sarcini al licitației.
Judeţul Argeş (Consiliul Judeţean Argeş) a scos la licitaţie contractul pentru „Servicii de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţie „Conservarea si consolidarea Cetăţii Poenari ”, licitaţia având loc 24 aprilie. Valoarea contractului finanţat din fonduri europene este estimată la 18.213.728,78 lei. Anul trecut, Consiliul Judeţean (CJ) a achiziţionat tot de pe sistemul electronic de achiziţii publice „Servicii de actualizare DALI şi Expertiză tehnică pentru obiectivul de investiţii „Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari – Argeş”.