Două accidente și un incendiu, azi noapte în Argeș

Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au intervenit pentru gestionarea a trei situații de urgență produse în județ.

Primul eveniment a fost un accident rutier produs în comuna Pietroșani, între două autoturisme, intervenția fiind solicitată printr-un apel de tip E-call.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. În urma evenimentului au rezultat două victime: o persoană de sex feminin, în vârstă de 19 ani, și o persoană de sex masculin, în vârstă de 20 de ani. După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, ambele victime au fost transportate la UPU Curtea de Argeș.

Cel de-al doilea eveniment a fost un accident rutier produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, în care au fost implicate o autocisternă, un autoturism și o autoutilitară. La locul solicitării au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Echipajul medical a asistat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care a refuzat transportul la spital.

Tot pe parcursul nopții, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la baloți cu materiale textile, în incinta unei fabrici din municipiul Câmpulung. La fața locului au acționat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Flăcările au cuprins aproximativ 70-80 de baloți cu materiale textile, incendiul fiind lichidat după aproximativ două ore de intervenție. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost autoaprinderea, favorizată de depozitarea necorespunzătoare a baloților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email