În mai puţin de cinci luni, cetăţenii din Curtea de Argeş au plătit amenzi în valoare de aproape două miliarde de lei vechi. Banii din contravenţii au ajuns la bugetul local şi vor fi folosiţi pentru diferite investiţii pe raza municipiului. „Procentual vorbind, încasările din amenzi au fost de 71,7%, însă dacă ne gândim că de la începutul anului şi până în prezent cetăţenii au plătit amenzi de aproape două miliarde de lei vechi, suma este una foarte mare”, a declarat viceprimarul Costinel Vasilescu.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, cele mai multe amenzi au fost plătite de şoferii care au fost depistaţi că circulă cu viteză mai mare decât cea prevăzută de lege. De curând, Poliţia Curtea de Argeş a fost dotată cu un nou aparat de radar de ultimă generaţie şi este foarte probabil ca în perioada următoare numărul celor amendaţi că au călcat mai tare decât ar trebui pedala de acceleraţie, să fie mult mai mare.