Două eleve de 16 ani au ajuns în comă la spital din cauza plantelor etnobotanice

Plantele etnobotanice au început să facă victime şi în municipiul nostru. Două eleve de 16 ani au ajuns aproape în comă la Spitalul Municipal după ce au fumat o ţigară ce conţinea substanţe etnobotanice. În momentul în care au ajuns la Urgenţă, fetele erau aproape inconştiente, şi abia au reuşit să explice medicilor ce au păţit. „Starea lor era destul de gravă şi prezentau o stare de agitaţie, palpitaţii, tahicardie, fibrilaţii musculare şi erau în stare de somnolenţă. Din fericire, una dintre ele era mai conştientă şi a ştiut să ne explice ce s-a întâmplat. Atâta timp cât noi nu ştim despre ce este vorba, ne este foarte greu să intervenim”, explică medicul Silvia Ivaşcu, de la Spitalul Municipal. Fetele au povestit că au fumat o ţigară ce conţinea plante etnobotanice, iar la scurt timp au început să se simtă rău.
Etnobotanicele, la fel de periculoase ca şi celelalte droguri
Toată noaptea cadrele medicale au stat cu ochii pe cele două fete. „La un moment dat, ne gândeam să le trimitem mai departe, la Spitalul Judeţean. Din fericire, spre dimineaţă, fetele şi-au revenit şi au fost externate. Am luat legătura şi cu Poliţia, care ulterior a contactat şi familiile celor două tinere”, au declarat medicii care s-au ocupat de acest caz. Doctorii atrag atenţia asupra faptului că în cazul consumului de plante etnobotanice nu există un antidot. „Puţini ştiu că nu există un tratament specific pentru cei care ajung la spital după ce consumă  plante etnobotanice. Din păcate, nu toată lumea înţelege cât de periculos poate să fie consumul de etnobotanice. Din punctul meu de vedere, plantele etnobotanice sunt un adevărat pericol pentru sănătatea tinerilor. Cred că sunt la fel de periculoase ca şi celelalte droguri”, adaugă dr. Silvia Ivaşcu.
Consumul de etnobotanice poate să fie fatal
Complicaţiile ce apar în cazul consumului de etnobotanice sunt variate şi pot să ducă chiar la deces. „Pot să apară complicaţii cardiace chiar şi în cazul celor care nu au probleme cu inima. De asemenea, pot să apară convulsii, o stare de agitaţie, iar pacienţii pot să devină foarte violenţi. Dacă nu se intervine rapid, consumul de etnobotanice poate să fie fatal”, avertizează medicul Silvia Ivaşcu. Acum, poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce fel de substanţe au consumat cele două eleve de 16 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email