DOSARUL JAFULUI DE LA HIDROELECTRICA. Cum s-a furat ca în codru de la Sucursala Hidrocentrale

La sfârşitul săptămânii trecute Curtea de Argeş a fost sub asediul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totul a început miercuri cu o descindere la Sucursala Hidrocentrale şi la SC Hidroserv SA, apoi la casa mamei fostului director adjunct al Sucursalei, Florin Oprea, la casa omului de afaceri Ştefan Vulparu şi a asociatului său, şi a continuat până la sfârşitul săptămânii, cu dosare care cuprind acuzaţii grave referitoare la presupuse fapte de corupţie. INTERES ARGEŞEAN  a fost singura publicaţie locală care a scris încă din anii trecuţi despre jaful de la Sucursala Hidrocentrale, iar în rândurile următoare facem o radiografie a furtului.

Abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani

Miercuri seara, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15.07.2015, a lui Octavian Florin Oprea, Ştefan Vulpari şi Florin Nicolae Staoian. DNA îl acuză pe Florin Oprea, director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, la data faptelor, de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale) şi luare de mită, pe Ştefan Vulparu, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeșși asociat în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată, (2 acte materiale), dare de mită, spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale), iar pe Nicolae Stoian, asociat în cadrul aceleiași societăți comerciale, de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată(8 acte materiale), spălarea banilor, în formă continuată (2 acte materiale). 
Filmul corupţiei

Procurorii DNA spun că „în perioada martie – iulie 2011, inculpatul Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş din cadrul Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica Bucureşti SA, beneficiind de ajutorul inculpaților Vulparu Ștefan și Stoian Florin Nicolae, și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, în contextul încheierii cu societatea comercială administrată în fapt de aceștia din urmă a două contracte privind implementarea unui “sistem centralizat de baze de date şi vizualizare parametrii offline pentru sistem online, monitorizare şi diagnosticare mărimi mecanice HA CHE Noapteş” și a unui „sistem online de monitorizare şi diagnosticare mărimi mecanice HA – CHE Noapteş”, cu nerespectarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne.
Acest lucru a determinat producerea unei pagube de 637.088,13 lei în patrimoniul Societății comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA București, care constituie totodată și folos necuvenit pentru societatea comercială respectivă”.

Lucrări plătite dar nerealizate

Procurorii DNA susţin că  din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că întreaga procedură privind comandarea, stabilirea criteriului de atribuire a achizițiilor, negocierea, încheierea celor două contracte precum și executarea acestora, s-a derulat cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne, în condițiile în care lucrările nu au fost realizate de firma beneficiară a celor două contracte, nu există situații de lucrări, mai mult, sistemele respective sunt nefuncționale și nu au fost livrate componentele software necesare.
Pentru acest “serviciu”, inculpatul Oprea Octavian Florian a acceptat promisiunea și a primit de la inculpatul Vulparu Ștefan suma de 164.505,99 lei. 
Provenienţă reală a acestei sume de bani a fost disimulată prin achiziţionarea unui autoturism pe numele unei rude a inculpatului Oprea Octavian Florian, operaţiune realizată în urma unor acţiuni de ascundere şi disimulare a originii ilicite prin transferuri bancare repetate, realizate fără vreun titlu legal sau sub false motivații și prin punerea la dispoziție a unor sume de bani fără vreun titlu legal, de către inculpații Vulparu Ștefan și Stoian Florin Nicolae”.

Facturi pur teoretice

În același context, mai spun procurorii, în perioada 03.06.2011– 9.09.2011, inculpatul Stoian Florin Nicolae, reprezentant al întreprinderii individuale cu același nume, a emis și înregistrat în evidenţa contabilă a entității pe care o reprezenta, 8 facturi fiscale privind contravaloarea unor pretinse lucrări executate pentru firma la care era asociat împreună cu inculpatul Vulparu Ștefan (beneficiară a celor două contracte), în condiţiile în care acele lucrări nu au fost realizate.
Mai mult, facturile nu exprimau operaţiuni economice reale, fiind realizate doar scriptic în scopul de a constitui suport pentru decontarea unor lucrări de către firma respectivă şi pentru pretinsa justificare a unor transferuri bancare”.

Oprea, Vulparu şi Stoian au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi după amiază, Tribunalul Argeş a admis propunerea DNA, Serviciul Teritorial Piteşti, şi a dispus  arestarea preventivă a celor trei, Octavian Florin Oprea, Ştefan Vulpari şi Florin Nicolae Staoian., pe o perioadă de câte 30 de zile de la 16.07.2015 la 14.08.2015 inclusiv.

Directorul Constantin Metehoiu, acuzat de corupţieProblemele şefilor Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş cu justiţia sunt vechi. În noiembrie 2013, Agenţia NAţională de Integritate (ANI) îl acuza pe fostul director Constantin Metehoiu de „conflict de interese penal şi corupţie”. Astfel, potrivit unui comunicat emis la vremea aceea, „în perioada 1994 – 26 octombrie 2009, Constantin Metehoiu a deținut în cadrul celor 3 societăți comerciale (S.C. Danatis 2000 S.R.L., S.C. DragoȘ Construct Group S.R.L. și S.C. ReparaȚii Modernizări Retehnologizări ArgeȘ S.R.L.) calitatea de asociat și administrator, încasând de la acestea, în cursul anilor 2008 și 2009, dividende în valoare de 244.760 lei.

Cu ocazia atribuirii contractelor respective, au fost încălcate prevederile referitoare la conflictul de interese. (…)”. Inspectorii ANI afirmă mai departe – „Constantin Metehoiu a încălcat dispozițiile legale potrivit cărora constituie infracțiuni săvârșirea următoarelor fapte calificate de legiuitor ca infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, „(…) efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.ANI susţine că Metehoiu a încălcat și dispozițiile Codului Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat organele judiciare competente, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Constantin Metehoiu a infracțiunii de conflict de interese precum și a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție.

Jaful în cifre500.000 de euro daţi pentru reparaţia unei macarale care costă 200.000 de euro nouă

 

INTERES ARGEŞEAN  a fost prima publicaţie care a scris despre ce se întâmpla la Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş. Să ne amintim contractele încheiate de Sucursală cu o firmă din Câmpulung, Prodenergo Service, care aparţinea, la un moment dat, momentul în care avea contracte cu Sucursala Curtea de Argeş a Hidroelectrica, fiicei fostului director Constantin Ivan şi a fiului inginerului-şef  de la Uzina Electrică (UHE) Câmpulung Muscel, Nicolae Herişanu. Alt caz prezentat de ziarul nostru este al reparaţiei unei macarale, reparaţie care a costat mai mult decât o macara nouă

 

 

 Uzina de la Câmpulung avea o nevoie urgentă

 

 Pe 28.10.2010 UHE Câmpulung cere reabilitarea unei macarale, iar solicitarea este aprobată în aceeaşi zi. Tot pe 28.10.2010 a fost întocmit și caietul de sarcini nr. 13060. Ciudat este că prima data apare caietul de sarcini, după care referatul de necesitate, semn că cel care a întocmit caietul de sarcini a visat că macaraua are probleme. Pe 23.11.2010 este făcută comanda cu nr.1436 pentru prima etapă a reparației  macaralei, iar de aici lucrurile se derulează pe „repede înainte”.

 Pe 24.11.2010 este comunicată Hidroservului valoarea estimată a reparației, adică 1.050.000 de lei, prin adresa 14457, iar pe 14.12.2010, în adresa 15250, este recomandată firma SC Acmes Prod Com pentru execuția lucrării. Mai departe, pe15.12.2010 este primită oferta, în valoare 985.500 de lei, fără TVA, iar câteva zile mai târziu, pe 21.12.2010, este comunicat de către Sucursală faptul că este acceptat prețul de 985.500 de lei.

 

Pe 25.04.2011 este recepționată lucrarea, cu proces verbal  nr.2135, dar pe 06.04.2011 se comandase deja la Hidroserv etapa a doua a reparației, prin adresa cu numărul 2293, deşi prima etapă nu fusese recepţionată la vremea aceea. Partenerii vechi sunt respectaţi, iar conducerea Sucursalei s-a gândit la ei şi la banii lor, astfel încât pe 19.04.2011 se recomanda din nou Hidroservului executarea lucrării cu aceeași firmă Acmes Prod Com. Urmându-se calea deja bătută, pe 21.04.2011 este emisă ofertă de către societatea menţionată mai sus, iar pe 06.05.2011 este comunicat de către Hidroelectrica Curtea de Argeș acceptul de preț pentru etapa a doua, în valoare de 1.285.200 de lei. Pe 28.06.2011 este realizară recepția lucrărilor, recepție la care a luat parte Constantin Ivan, fostul director al Sucursalei, ca preşedinte. În procesul verbal de recepție este specificat că trebuie realizată autorizarea ISCIR, dar în caietul de sarcini, la pagina 3, scrie clar că recepția se va face după autorizarea ISCIR! O lună mai târziu, Constantin Ivan, cel care semnase recepţia lucrării, sesizează că sunt niște „neconformități”, în adresa nr. 3591/28.07.2011, dar în aceeaşi zi, în altă adresă,  Acmes Prod Com S.R.L. spune că totul e ok, pentru că „s-au întâlnit la Câmpulung dl. Mesaru cu dl. Ivan”, şi probabil problemele s-au lămurit brusc. În total, Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş a cheltuit peste 2.250.000 de lei, fără TVA, pentru a vopsi și gresa o macara, cu „neconformităţi” cu tot.

 

 

 

1,7 milioane de euro cheltuiţi pentru repararea unei vane

 

 

Tot Uzina Hidroelectrică (UHE) Câmpulung avea o altă nevoie în 2011, prin vară, de o reparaţie şi de un sistem. Prin adresele cu numerele 9168 şi 7234, se transmite către Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeş şi către Hidroserv valoarea estimată a două lucrări, nevoile UHE Câmpulung, şi anume „Reparaţii tip LN4 instalaţie vană plană VP2x3/75 priză apă Baraj Pecineagu CHE Clăbucet” şi „Realizare suport de comunicaţie pe fibră optică al sistemului de transmisie voce date între CHE Clăbucet şi Baraj Pecineagu”, şi anume de 7.800.000 de lei, adică aproximativ 1,7 milioane de euro. Într-o altă hârtie oficială conducerea Uzinei Câmpulung cere ca cele două lucrări să fie făcute de Energomontaj Râmnicu Vâlcea, pentru că firma aceasta mai făcuse lucrări şi erau „de bună calitate”, după cum se exprimă în scris şefii de la Câmpulung, fără vreo teamă de Ordonanţa 34 care reglementează achiziţiile publice şi în care scrie cu totul altceva. Să revenim, însă. Dacă recomandarea a fost aceasta, aşa s-a făcut, iar lucrurile s-au derulat cu repeziciune. Dacă pe 27 iulie a fost recomandată firma, puţine zile mai târziu este făcută comanda de la SH la Hidroserv, ataşată fiind recomandarea Câmpulungului, iar în scurt timp se negociază între Hidroserv şi Sucursală lucrarea „Reparaţii tip LN4 instalaţie vană plană VP2x3/75 priză apă Baraj Pecineagu CHE Clăbucet” la valoarea de 4,300,591 lei. Suma pare scoasă din buzunar, neexistând nicio justificare scrisă pentru ea.

 

Un sfârşit e un început

 

La o zi după ce a fost încheiată Nota de negociere între Hidroserv şi Energomontaj, pentru aceeaşi sumă de 4,300,591 lei, Hidroservul având o funcţie pur decorativă, pentru că nu a avut niciun profit din această afacere, s-a încheiat contractul.

Partea frumoasă, una dintre ele, de fapt, este că 15 zile mai târziu a fost întocmit un proces verbal de predare primire a unui Sistem de monitorizare vibraţii şi turaţii, numai că sistemul, fără legătură cu reparaţia vanei plane, nu a fost solicitat prin caietul de sarcini. Totuşi, el a fost plătit rapid cu 229,764 lei.

 

Acestea sunt doar câteva cazuri care au ajuns la urechile şi sub ochii cetăţenilor, dar cu siguranţă sunt şi altele, poate mai grave, poate pe bani mai mulţi.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email