Doi bărbaţi, cu vârste de 31, respectiv 45 de ani, au fost trimişi în judecată de procurorii argeşeni după ce au tăiat şi au sustras mai mulţi arbori dintr-o pădure care nu le aparţinea.
Cu ceva timp în urmă, C.Ş. a mers acasă la M.N., căruia i-a propus să îi vândă mai mulţi arbori nemarcaţi, din pădurea aflată în proprietatea unui consătean, însă fără să aibă acordul acestuia din urmă. M.N. a fost de acord cu propunerea prietenului său şi, în scurt timp au plecat în pădure. Aici, M.N. a tăiat cu drujba patru copaci pe care i-a transportat pe izlaz cu ajutorul unui consătean. Astfel, bărbatul a creat un prejudiciu în valoarea totală de 5.559 lei. Mai mult decât atât, acesta a vândut o parte din lemne pentru suma de 250 de lei, iar cealaltă parte a dus-o acasă la C.M.. După numai câteva zile, cei doi bărbaţi s-au dus din nou în pădure şi au mai tăiat alţi patru copaci, de această dată creând un prejudiciu în valoare totală de 2.555 lei. Totodată, M.N. a mai vândut alte lemne pentru suma de 800 de lei. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii i-au identificat pe cei doi bărbaţi, cărora li s-au întocmit dosare de cercetare penală. Aceştia vor suporta şi cheltuielile de judecată, care se ridică la suma de 1.000 de lei.