Doi tineri sud-coreeni, S-au căsătorit la New York şi au petrecut la Corbi

Doi tineri din Coreea de Sud, stabiliţi în America, s-au căsătorit la New York şi au venit pentru petrecerea de după nuntă în comuna Corbi
S-au căsătorit civil în New York, dar au venit in România pentru petrecerea de nuntă, potrivit digi24.ro. Alegerea aparţine unui cuplu de sud-coreeni stabiliţi în Statele Unite, care, după ce au cutreierat toată Europa, au decis că satul Corbi din Argeş e cel mai bun loc pentru cea mai importantă zi din viaţa lor. Asiaticii au fost cuceriţi de obiceiurile românești, pe care le-au respectat întocmai, alături de părinţii lor.
Ziua nunţii a început pentru cei doi tineri sud-coreeni cu o vizită la mănăstirea Corbii din Piatră, după care şi-au primit invitaţii într-o poieniţă din apropierea mănăstirii din stâncă.
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pălincă şi pâine cu sare, aşa cum cere tradiţia, iar de la petrecere nu au lipsit lăutarii.
După masă, mirii şi părinţii lor, alături de invitaţi, au încins o horă.
În culmea fericirii, mirii au povestit pentru Digi 24 cum au decis să-şi facă nunta în România. „Ca sud-coreeni, nu avem nicio legătură cu România, însă cu toate astea, ne-am gândit că România este o ţară bună pentru nunta noastră”, a spus mirele Jusang Young. „Ne-au contactat după ce au văzut pe site-ul nostru o nuntă în Bucovina şi şi-au dorit foarte mult”, a confirmat pentru sursa citată Alexandru Grigorescu, organizatorul nunții.
„Ce îmi place cel mai mult la România este că poţi avea vechiul şi noul în acelaşi timp. Când eşti în zonele urbane, vezi clădirile uriaşe, dar odată ce iesi din oraş, vezi vaci mergând pe stradă, totul este făcut manual, organic. Iubesc natura, atmosfera, iar oamenii sunt foarte drăguţi”, a mărturisit mireasa Dooeol Lee.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email