Trei oameni şi-au pierdut viaţa ieri dimineaţă, în două tragedii care au avut loc în judeţul Argeş. Doi dintre ei, un bărbat şi o femeie, au murit într-un accident rutier produs pe DN 65A, în zona localităţii Broşteni. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, iar autoutilitara în care se aflau trei persoane a rupt parapetul unui pod şi a plonjat în albia unui pârâu, de la o înălţime de aproximativ cinci metri. Doi oameni au murit pe loc, iar un al treilea a fost grav rănit şi a fost transportat la spital. Un alt bărbat şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care a cuprins un centru de vânzare a buteliilor din municipiul Câmpulung Muscel. Omul intervenise pentru a da o mână de ajutor la evacuarea recipientelor cu gaz care puteau exploda, dar s-a intoxicat cu fum şi şi-a pierdut cunoştinţa. Cadavrul carbonizat al bărbatului de 40 de ani a fost găsit ulterior de pompierii care au intervenit pentru stingerea incendiului.