Managerul Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, Cristian Mitrofan, şi cel al Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache, au obţinut nota 10 la evaluarea anuală.
Comisiile de evaluare a managementului la cele două instituţii au stabilit că activitatea desfăşurată de Mitrofan şi Dumitrache în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018 a fost de nota 10 şi au propus această notă pentru evaluare. Primarul Constantin Panţurescu a luat la cunoştinţă de rezultatele evaluării celor doi manageri şi a emis câte o dispoziţie prin care aprobă nota maximă pentru Cristian Mitrofan şi Ştefan Dumitrache.