Doi bărbați, din Pitești și Câmpulung, au încercat să fure dintr-o casă din Curtea de Argeș. Unde i-au găsit polițiștii.

Doi bărbați din Pitești și Câmpulung au furat dintr-o casă din Curtea de Argeș. Ei au fost găsiți pe un teren virat aflat aproape de locul infracțiunii.

„În ziua de 15 decembrie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, și au identificat și reținut doi bărbați.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., în jurul orei 23:00, două persoane necunoscute, a căror identitate a fost stabilită în urma cercetărilor, respectiv un bărbat de 26 de ani din Pitești și un bărbat de 49 de ani, din Câmpulung, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil locuit facultativ din Curtea de Argeș, cu intenția de a sustrage bunuri.
În urma activităților desfășurate cu operativitate de polițiști, cei doi au fost depistați în urma căutărilor, pe un teren viran, în apropierea locului faptei, fiind conduși la sediul poliței, pentru cercetări.
După administrarea probatoriului, bărbații de 26 și de 49 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 16 decembrie a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cauză, pentru stabilirea întregii activități infracționale”, informează IPJ Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email