Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și au reținut doi bărbați, de 56, respectiv 29 de ani, ambii din Curtea de Argeș, potrivit IPJ Argeș.
”Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 01 iulie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce se aflau în fața unui magazin din municipiul Curtea de Argeș, cei doi ar fi agresat fizic un bărbat de 45 de ani, din Mușătești, în urma unui conflict. Ulterior, după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se arată în comunicatul IPJ.