Doi argeşeni cercetaţi pentru evaziune fiscală de aproape 20 milioane de euro

Tribunalul Argeş a dispus, ieri, arestarea preventivă a doi suspecţi, acuzaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că, prin sustragere de la plata obligaţiilor către stat, au creat un prejudiciu de aproape 10 milioane de euro. Este vorba de Nicolae Cătălin Cristea, asociat şi administrator la o societate comercială din comuna Poiana Lacului, cercetat pentru evaziune fiscală cu consecinţe deosebit de grave, infracţiune săvârşită în formă continuată, precum şi de Cristinel Lipoşteanu, angajat la aceeaşi firmă, cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Potrivit procurorilor anticorupţie, faptele au fost săvârşite în perioada ianuarie – aprilie 2008. ”Inculpatul Cristea Nicolae-Cătălin, cu ştiinţă, a omis să înregistreze în evidenţele societăţii operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate ca urmare a comercializării de reziduuri petroliere în regim suspensiv de la plata accizelor datorate bugetului de stat, fără să le introducă în procesul de fabricaţie pentru obţinerea de combustibil lichid pentru centrale termice, şi totodată a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, reprezentând servicii de tip recondiţionări rezervoare, efectuate de o firmă fantomă”, se arată într-un comunicat al DNA. La rândul său, Cristinel Lipoşteanu l-a ajutat pe patronul său în activitatea infracţională, în sensul că a întocmit, în fals, facturi şi avize de însoţire a mărfii. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus bugetului de stat ca urmare a acestor activităţi este de  32.531.756 de lei, echivalentul a 9.680.861 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email