Doi argeşeni căutaţi de autorităţi au ajuns după gratii

Încă doi argeşeni căutaţi de autorităţile judiciare au ajuns după gratii. Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au pus în executare, marţi, un mandat de efectuare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat în vârstă de 42 de ani. Acesta fusese condamnat de Tribunalul Argeş la şase ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a fost încarcerat la Penitenciarul Colibaşi. În aceeaşi unitate de detenţie a ajuns şi un tânăr de 30 de ani din oraşul Ştefăneşti, care fusese dat în urmărire naţională. Pe numele acestuia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii, el având de petrecut 837 de zile după gratii pentru conducere fără permis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email