Tradiţia argeşenilor de a pune murături, toamna, pentru lunile de iarnă, are de suferit anul acesta. Dacă acum câţiva ani de zile oamenii veneau cu sacul în Piaţa Centrală din municipiul nostru şi alegeau cele mai frumoase legume pentru murăturile de iarnă, acum argeşenii preferă să dea o fugă până la magazinul din cartier sau până la cel mai apropiat aprozar pentru a cumpăra câteva kilograme de gogoşari sau castraveţi în oţet. În această situaţie, comercianţii din pieţe încearcă să-şi vândă marfa. Foarte mulţi negustori spun că au scăzut preţurile tocmai pentru ca oamenii să îşi poată permite să cumpere. „Nu prea are lumea bani anul acesta. În ceilalţi ani, parcă se apucau oamenii de pus castraveţi sau varză la murat mult mai repede. Acum vânzarea merge mai prost. Nu pot să spun că nu vindem nimic, dar nici nu prea ne descurcăm. Înainte, acum câţiva ani buni, lumea lua cu sacul, nu ca acum, două-trei kilograme”, spune George, un tânăr vânzător, în timp ce şterge cu o cârpă gogoşarii de pe tarabă.
Buzunarul argeşenilor este „mai subţire” anul acesta
Majoritatea negustorilor aduc legumele direct de la producători şi încearcă astfel să scoată un profit frumuşel în această perioadă. „Eu aduc de la vale ardeiul. Îl cumpăr de acolo şi îl vând şi eu aici. Să nu credeţi că scot mare lucru, pentru că mă costă şi pe mine destul de mult transportul. Încercăm şi noi să ne descurcăm cum putem. În fiecare sezon facem aşa. Vara cu pepeni, toamna cu murăturile”, spune un alt comerciant. În Piaţa Centrală, clienţii se plimbă printre „munţii” de gogoşari şi încearcă să găsească o ofertă mai convenabilă pentru buzunarul lor care, spun ei, este „mai subţire” anul acesta. Preţul kilogramului de gogoşari este cuprins între 2.70 lei şi 3 lei. „Am venit la cumpărături să mă pregătesc şi eu de iarnă aşa cum trebuie. Am văzut că peste tot sunt aceleaşi preţuri. Gogoşarii mai micuţi costă 27.000 de mii, dar pentru trei mii de lei prefer să iau din ceilalţi. Bag şi eu la borcan vreo 6 kilograme, pentru că sunt de ajuns. Oricum eu nu prea mănânc, dar mai vin nepoţii pe le mine şi trebuie să am, mai ales de sărbători. Mai cumpăr nişte castraveţi, câteva gogonele şi cam atât”, spune Vasilica Ionescu, din Curtea de Argeş, în timp ce alege cu grijă din grămadă gogoşarii pe care îi cumpără.
Zacusca nu lipseşte din cămara argeşenilor
În Piaţa Centrală din municipiu, legumele au următoarele preţuri: gogoşari – 2,7 – 3 lei, gogonele – 2 lei, varză albă – 1 leu, varză roşie – 2 lei, conopidă – 4 lei, ardei capia – 3 lei, vinete – 2,5 lei. Ca de obicei, din cămara argeşenilor nu va lipsi în această iarnă zacusca de vinete, de fasole sau de ghebe. Gospodinele se întrec în reţete care mai de care mai sofisticate pentru a prepara cea mai bună zacuscă. Marcela are 45 de ani şi a venit la piaţă cu o listă lungă de legume, pe care le va folosi atunci când va prepara zacusca. „Noi, în familie, consumăm foarte multă zacuscă iarna. Am venit să iau vinete, ardei, ceapă, roşii şi toate legumele care îmi trebuie. Am o reţetă nouă de la o vecină şi vreau să o încerc neapărat anul acesta. Cred că mă costă cam 150 de lei tot, pentru că vreau să bag mai multe borcane”, spune Marcela, din Curtea de Argeş. Pentru argeşencele care nu mai au timp pentru pregătirea conservelor cu murături, pentru iarna care urmează, comercianţii au venit cu soluţia salvatoare. Aceştia vând murăturile deja puse în borcane. Astfel, un borcan de gogoşar cu vinete de 3 kilograme costă 30 de lei, iar un butoiaş de 8 kilograme cu murături asortate costă 70 de lei.
„Pentru că nu am timp, cumpăr murături de la supermarket”
Tanti Maria are 76 de ani şi vinde în fiecare an, în piaţă, borcane cu murături deja conservate, după reţete pe care nu doreşte să le împărtăşească nimănui. „Mamă, mai sunt doamne care nu mai au timp pentru murături şi de aceea noi aducem borcanele deja puse. Mai uşurăm munca lor, că oricum noi ne pregătim pentru iarnă şi mai punem câteva borcane în plus. Mai dăm şi de astea, dar nu foarte multe. De fiecare dată cei care au cumpărat de la mine au fost foarte mulţumiţi de murături. Au spus că au fost foarte bune. Mă bucur că le place. Am şi eu secretele mele pe care le ştiu de la bunicii şi părinţii mei E rău mamă că tineretul de azi nu se mai ocupă cu murăturile. Aşa se pierde tradiţia. Acum vin la noi şi le cumpără gata făcute”, spune bătrâna. În ultima vreme foarte mulţi argeşeni preferă să cumpere borcane cu murături de la supermarketurile din zona municipiului. Valentina D. lucrează 10 ore pe zi, iar seara spune că nu mai are timp şi nici chef, pentru pregătirea murăturilor. „Nu am timp să mai pun murăturile. Nici prin piaţă nu am mai ajuns de mult. O să mă duc la supermarket să cumpăr câteva borcane când am nevoie. Asta este nu am ce să fac. Mai iau şi de la părinţi de la ţară câteva borcane”, se plânge femeia.