Tot mai mulţi argeşeni care locuiesc la casele din municipiu Curtea de Argeş sau în comunele arondate solicită conducerii societăţii Aquaterm montarea apometrelor. Astfel, aceştia plătesc doar cantitatea de apă pe care o consumă, evitând pierderile apărute în reţea. Spre exemplu numai la Curtea de Argeş, la sfârşitul lunii trecute, din cei 4.769 de abonaţi care locuiesc la casă, doar 483 nu avea montate aparate de contorizare a apei reci. Însă, în perioada următoare, angajaţii societăţii care furnizează utilităţile în municipiul nostru vor monta apometre şi la aceste case. De asemenea, şi în comunele arondate mai sunt foarte puţine locuinţe necontorizate. În comuna Băiculeşti toate cele 954 de case sunt contorizate, în timp ce la Valea Iaşului mai sunt fără apometru doar 39 de locuinţe din cele 691 aflate în comună. La Albeşti, angajaţii Aquaterm au montat apometre la 226 de case, din cele 249 existente, restul locuinţelor urmând să fie contorizate în cursul acestui an.