Directorul tehnic al Hidroserv, Nicolae Arman, şi Filoftia Oprea, mama fostului director tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, trimişi în judecată de DNA

Directorul tehnic al Hidroserv, Nicolae Arman, Filoftia Oprea, mama fostului director tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeş, Florin Oprea,  Vasile Oae, șef al laboratorului Metrologie – PRAM din cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A. şi Vasile Stăticescu Emil Nicolae, șef serviciu comercial în cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., au fost trimişi în judecată de DNA. Iată comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie dat publicităţii în urmă cu puţin timp.

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpaților 

OPREA OCTAVIAN FLORIAN, director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă func
ționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; 
– luare de mită
ș
– fals intelectual. 

VULPARU ȘTEFAN, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeșși asociat în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă func
ționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; 
– dare de mită; 
– spălarea banilor, în formă continuată
ș
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. 

STOIAN FLORIN NICOLAE, asociat în cadrul aceleiași societăți comerciale, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: 
– complicitate la abuz în serviciu, dacă func
ționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; 
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
ș
– spălarea banilor, în formă continuată. 

și în stare de libertate, a inculpaților 
ARMAN NICOLAE, director tehnic la S.C. Filiala pentru Repara
ții și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
-abuz în serviciu, dacă func
ționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată; 
-fals intelectual. 

OAE VASILE, șef al laboratorului Metrologie – PRAM din cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

VASILE STĂTICESCU EMIL NICOLAE, șef serviciu comercial în cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

OPREA FILOFTIA, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În cursul anului 2011, inculpatul Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Arge
ș a acceptat promisiunea și a primit de la inculpatul Vulparu Ștefan, inginer în cadrul Serviciului Tehnic al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeșși asociat în cadrul unei societăți comerciale, suma de 164.505,99 lei, pentru ca societatea acestuia din urmă să beneficieze de două contracte, atribuite în mod preferențial, privind implementarea unor sisteme software de monitorizare și diagnosticare la Centrala Hidroelectrică Noapteș.

Astfel, în perioada martie – iulie 2011, inculpații Oprea Octavian Florian, în calitate de director adjunct (tehnic) al Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeșși Arman Vasile, în calitate de director tehnic al S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., beneficiind de ajutorul inculpaților Vulparu Ștefan și Stoian Florin Nicolae, și-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul că au aprobat și au admis la plată, în mod nelegal, cele două contracte sus menționate, în valoare de 637.088,13 lei.

Totodată, cu referire la cele două contracte încheiate, inculpații Oprea Octavian Florian și Arman Nicolae, în calitate de reprezentanți ai beneficiarului, Sucursala HIDROCENTRALE Curtea de Argeș, respectiv S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A., au semnat un proces verbal de punere în funcțiune, în care erau menționate aspecte necorespunzătoare adevărului.

Concret, din probele existente la dosarul cauzei, a rezultat faptul că întreaga procedură s-a derulat cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne, în condițiile în care lucrările nu au fost realizate de firma beneficiară a celor două contracte, nu au existat situații de lucrări, mai mult sistemele respective sunt nefuncționale și nu au fost livrate componentele software necesare.

În realizarea faptelor penale menționate anterior, inculpații Oprea Octavian Florian și Arman Nicolae, au beneficiat și de ajutorul inculpaților Oae Vasile, în calitate de șef al laboratorului Metrologie – PRAM și Vasile Stăticescu Emil Nicolae, în calitate de șef al șef serviciu comercial, ambii din cadrul S.C. Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș S.A.

Activitatea infracțională a inculpaților a determinat producerea unei pagube de 637.088,13 lei în patrimoniul Societății comerciale de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. București, care constituie totodată și un folos necuvenit pentru societatea comercială respectivă.
Provenien
ța reală a sumei de 164.505,99 lei, primită cu titlu de mită, a fost disimulată de către inculpata Oprea Filoftia, mama inculpatului Oprea Octavian Florian, prin achiziționarea unui autoturism pe numele acesteia, operațiune realizată în urma unor acțiuni de ascundere și disimulare a originii ilicite prin transferuri bancare repetate, realizate fără vreun titlu legal sau sub false motivații și prin punerea la dispoziție a unor sume de bani fără vreun titlu legal, de către inculpații Vulparu Ștefan și Stoian Florin Nicolae.
În acela
și context, în perioada 03 iunie 2011 – 09 septembrie 2011, inculpatul Stoian Florin Nicolae, reprezentant al întreprinderii individuale cu același nume, la instigarea inculpatului Vulparu Ștefan, a emis și înregistrat în evidența contabilă a entității pe care o reprezenta, opt facturi fiscale privind contravaloarea unor pretinse lucrări executate pentru firma la care era asociat împreună cu inculpatul Vulparu Ștefan (beneficiară a celor două contracte), în condițiile în care acele lucrări nu au fost realizate.
Mai mult, facturile nu exprimau opera
țiuni economice reale, fiind realizate doar scriptic în scopul de a constitui suport pentru decontarea unor lucrări de către firma respectivă și pentru pretinsa justificare a unor transferuri bancare.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Oprea Octavian Florian, Vulparu Ștefan, Stoian Florin Nicolae, Arman Nicolae, Oae Vasile și Oprea Filoftia.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeș cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email