Dincuţă şi Curpaş rămân în arest

Tribunalul Argeş a respins, zilele trecute, cererile şi excepţiile formulate de Mucenic Curpaş şi de Cosmin Constantin Dincuţă. Judecătorii au decis că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, şi au dispus începerea judecăţii privindu-i pe cei doi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, magistraţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de Curpaş şi Dincuţă. Instanţa a stabilit termen la data de 31 martie 2016 pentru fondul cauzei şi pentru verificarea măsurii arestării preventive.

În plus, Tribunalul Argeş va emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unor apărători din oficiu pentru cei doi pentru termenul din data de 31 martie, iar persoana vătămată va fi citată cu menţiunea că se poate constitui parte civilă în cauză până la începerea cercetării judecătoreşti.

Vă reamintim că că în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, doi bărbaţi, Constantin Cosmin Dincuţă şi Mucenic Curpaş, au atacat trei poliţişti în parcarea din faţa Bisericii Domneşti. Motivul ar fi fost că unul dintre oamenii legii l-a cercetat la un moment dat într-un dosar penal pe unul dintre agresori.

 

Unul dintre polițiștii agresați este subcomisarul Laurențiu Iordache, șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Curtea de Argeș. Acesta a suferit cele mai grave leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar ceilalţi doi, un bărbat şi o femeie, au scăpat mai ieftin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email