Din 16 miliarde cheltuite de Primărie, 10 s-au dus pe sediu, PUG şi stema municipiului

Cheltuielile făcute de municipalitate în 2010, din fondul de rulment, arată preocuparea adâncă a edililor pentru dezvoltarea oraşului. Conform situaţiei cheltuielilor de capital efectuate din fondul de rulment în anul 2010, în total s-au cheltuit 16,65 de miliarde de lei vechi. Cei mai mulţi bani nu s-au dus, cum era firesc, pe investiţii menite să dezvolte municipiul, ci pe nişte lucruri care mai puteau aştepta. Astfel, potrivit site-ului oficial al Primăriei, autorităţile publice au cheltuit pentru modernizarea clădirii şi pentru sistematizarea ei pe verticală 7 miliarde de lei vechi. Alte cheltuiali făcute din fondul de rulment au fost  pentru proiectele „Green Ways Curtea de Argeş”, 310 milioane de lei vechi, Proiect activităţi culturale „Citadela Domnească Curtea de Argeş” 300 de milioane de lei vechi, pentru Manualul de identitate vizuală şi reguli de grafică publicitară (stema municipiului Curtea de Argeş) – 610 milioane, iar aproape 1,9 miliarde au fost daţi pentru actualizarea Planului Urbanistic General al municipiului. Banii daţi pentru dezvoltare din fondul de rulment au fost mult mai puţini – sensul giratoriu de la intersecţia Făgăraş a costat aproape două miliarde, şi alte câteva sute de milioane au fost cheltuite pentru un proiect tehnic referitor la îmbunătăţirea calităţii mediului prin amenajarea de spaţii verzi, pentru un studiu de fezabilitate, măsurători topografice, studii geotehnice şi consultanţă pentru blocuri ANL,  alt studiu de fezabilitate, masurători topografice, studii geotehnice şi consultanţă pentru spatii verzi în municipiul Curtea de Argeş, şi pentru modernizarea acoperişului Pieţei Ivancea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email