Despre încătuşarea lui Cristian Libertatu

L-am văzut la televizor pe Cristi Libertatu cu cătuşe. Mi-a părut o imagine apocaliptică a unui om pe care, cred eu, îl caracterizează alte trăsături. Îl cunosc de-o viaţă şi nu intenţionez să-i spăl păcatele aici, dar nici nu pot să-l transform într-un mare şpăgar sau vreun infractor îmbogăţit datorită funcţiei. Cine îl cunoaşte ştie că nu e cazul… Poate e un pic cam prea sincer şi cam prea vorbăreţ.
Îmi amintesc, însă, când a fost numit director al OPC Argeş, acum patru ani. Dădea multe amenzi PIC-ului şi vorbea despre câte nereguli sunt acolo. Situaţia a durat cam cât a fost el în funcţie. Penescu nu era nici pe departe unul dintre favoriţii săi. Dacă a luat sau nu acea sumă, DNA-ul s-o demonstreze, însă nimic de acest gen nu l-a împiedicat să-şi facă datoria.  
Cu riscul că pe câţiva v-ar putea intriga ce spun, despre Cristi Libertatu aş mai zice că nu a ştiut niciodată „să se vândă” sau să se pună bine cu dracu’ până trece puntea. Crede în bunul simţ şi profesionalism. Cu toate astea, şi-a luat-o! Uimitor, tocmai la scurt timp după ce a fost eliberat din funcţie. Că aşa e la noi. Nu mai eşti cineva, te pun la zid, că le-ai făcut tu ceva înainte!
Ca să fiu obiectivă, e bine că justiţia îşi face treaba, dar sunt câteva semne de întrebare:
De ce e considerat pericol social, ca să fie reţinut şi arestat?
De ce când cade un rechin, cad de fapt zeci de mici peştişori cu care rechinul se joacă la micul dejun?
De ce nu vedem cu cătuşe marii hoţi din ţara asta?
Bivolaru a furat sute de milioane de euro şi a ieşit după 3 ani de puşcărie. Exemplele ar putea continua, dar risc să arăt cu degetul, tipic românului.
Ca să revin la Cristi Libertatu, se pare că a declarat că banii necuveniţi s-au dus către PD-L. Adică partidul să trăiască! La închisoare are cine merge! Una peste alta, nu cred că încătuşarea lui ne scapă de un infractor argeşean, după cum nu cred în buna purtare a justiţiei româneşti. Cred mai degrabă într-o făcătură…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email