În anul 2013 S.C. Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeș (SPUCA) SRL a realizat venituri totale în sumă de 1.379.453 lei și a făcut cheltuieli totale în sumă de 1.334.335 lei, rezultând un profit brut de 45.118 lei. Impozitul pe profit a fost în sumă de 6.867 lei, potrivit bilanţului societăţii. În 2014, raportul de activitate are zece rânduri, dar banii cheltuiţi sunt cam aceiaşi. Societatea nu trăieşte în economia de piaţă liberă, ci este abonată la banii noştri, a celor care plătesc taxe şi impozite la Curtea de Argeş. La ultima conferinţă de presă de anul trecut, a treia din tot anul 2014 susţinută la Primărie, a fost prezentat raportul de activitate al societăţii menţionate de către viceprimarul Cristian Mitrofan. Dacă la serviciile subordonate domniei sale, precum Serviciul Pieţe, Târguri şi Oboare ori celălalt Serviciu Public, de Gospodărie Comunală, rapoartele au fost ample şi cât de cât detaliate, clanul Nastea care stăpâneşte SPUCA nu a catadicsit nici măcar să scrie ceea ce oricum vede toată lumea că (nu) s-a făcut.
Aşadar raportul de activitate pe un an de zile în care au cheltuit din taxele şi impozitele cetăţenilor sute de mii de euro este următorul – „În anul 2014 SC Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeş a acţionat pentru respectarea programului de lucru aprobat de Consiliul Local, privind menţinerea curăţeniei pe străzi şi în parcuri. S-au achiziţionat noi utilaje, respectiv o automăturătoare, un aspirator stradal şi o autoutilitară. S-au capturat de pe străzile municipiului un număr de 325 de câini comunitari care au fost adoptaţi în marea majoritate de o fundaţie iar ceilalţi au fost eutanasiaţi. La stadionul municipal s-a lucrat pentru întreţinerea şi paza acestuia, de asemenea s-au făcut unele lucrări de reparaţii la clădire”. Atât. 350.000 de euo cheltuiţi pentru 325 de câini, împingerea gunoaielor de colo colo şi cumpărarea unor utilaje sau maşini.
ANI l-a dat afară pe Nastea tatăl
La SPUCA lucrurile se petrec în familie. Societatea înfiinţată în 2010 l-a avut ca director în primii ani pe Gabriel Nastea, fost şef formaţie la Serviciul Public de Gospodărie Comunală. Acesta s-a trezit peste noapte administrator de firmă şi director general fără să aibă vreo idee despre ce avea de făcut. Complet nepregătit, Nastea tatăl a învăţat de la unii şi de la alţii cu ce se mănâncă conducerea unei firme care are contracte beton, de miliarde, cu Primăria, şi, când credea că l-a prins pe Dumnezeu de picior a primit o lovitură grea.
După cum aţi aflat din ziarul nostru, Nastea a fost declarat incompatibil de ANI, acesta a contestat decizia, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Agenţiei de Integritate este corectă. Agenţia Naţională de Integritate constata, pe 19 aprilie 2011, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Gabriel Nastea, consilier local la Curtea de Argeş. Verificările în acest caz începuseră la sfârşitul anului 2010, în urma unei sesizări din oficiu. Potrivit reprezentanţilor ANI, Nastea s-a aflat în incompatibilitate deoarece a fost, pentru o perioadă de trei luni, din iunie 2008 până în septembrie 2008, atât consilier local, cât şi şef sector la Serviciul Public de Gospodărie Comunală din Curtea de Argeş. Gabriel Nastea a atacat raportul de evaluare al ANI la Curtea de Apel Piteşti, iar pe 9 septembrie 2011 instanţa i-a dat câştig de cauză. Decizia de anulare a raportului de evaluare a fost atacată cu recurs de ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar verdictul a fost schimbat. Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
Din martie 2014, fiul i-a urmat tatălui. Ilegal
La o şedinţă de Consiliu Local din martie 2014, când a fost adusă la cunoştinţa aleşilor locali decizia ANI şi hotărârea Înaltei Curţi, director a fost propus Nastea fiul, de parcă SPUCA fusese adusă de acasă de familia Nastea. Ca să nu se simtă cumva lăsat pe afară, fostul director Nastea, tatăl actualului director Nastea este, conform propriei declaraţii, funcţionar administrativ. De fapt, luni de zile el a fost cel care a condus societatea Consiliului Local, până când fiul a început să priceapă ce şi cum. Au învăţat repede cei doi cum merg lucrurile în Consiliul Local Curtea de Argeş, ca Adunare Generală a Acţionarilor. Fripturile şi whiskeyul pot înmuia pe oricine, au văzut ei pe la alţii, şi au aplicat cu succes metoda.
Numirile directorilor la SC Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeş SRL s-au făcut în deplin dispreţ faţă de lege. Cei doi Nastea au fost numiţi de Consiliul Local, în calitate de Adunare Generală a Acţionarilor, fără să se respecte prevederile legale. În numărul viitor al ziarului nostru vă vom prezenta pe larg legile şi prevederile care au fost încălcate în acest caz.