Derby la Stadionul Municipal

CS FC Dinamic Curtea de Argeş va întâlni, sâmbătă, la Stadionul Municipal, începând cu ora 11:45, formaţia AS Viitorul Ştefăneşti, într-un meci din cadrul etapei a XXXIII a campionatului de fotbal al ligii a patra. Partida se anunţă una dificilă pentru fotbaliştii din municipiul nostru, având în vedere faptul că adversarii formează o echipă puternică, cu mulţi jucători tineri. Înaintea acestei confruntări, CS FC Dinamic Curtea de Argeş ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 66 de puncte, în timp ce AS Viitorul Ştefăneşti se află pe poziţia a cincia, cu 61 de puncte.
De asemenea, înaintea meciului de seniori, de la ora 10:00, se va disputa partida dintre echipele de juniori ale celor două cluburi. Aici, copiii din Curtea de Argeş ocupă poziţia a patra în clasament cu 70 de puncte, iar adversarii sunt doar un loc mai jos, cu 61 de puncte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email