Deputatul Mircea Drăghici şi soţia lui, Georgiana, şi-au botezat fiica

Pe 10 ianuarie, sâmbătă, deputatul de Curtea de Argeş Mircea Drăghici şi soţia lui, Georgiana, un apreciat specialist în relaţii publice şi presă, şi-au botezat fiica la Curtea de Argeş. Ana Maria Timeea este „cel mai frumos cadou, este minunea noastră și cea care ne dă putere să mergem mai departe”, ne mărturisea Georgiana într-un interviu pe care ziarul nostru l-a publicat în luna decembrie a anului trecut. Familia Drăghici s-a mutat la Curtea de Argeş imediat cum s-a născut fetiţa, iar mămica ei ne spunea că este foarte mulţumită de viaţa lor la Curtea de Argeş.
Botezul a avut loc la biserica Sf. Gheorghe, iar nași i-au fost Daniela și Dan Cristescu și Ana Maria și Florin Ștefan Pătru. La petrecerea organizată la restaurantul Curtea Domnească au participat toţi pesediştii importanţi şi nu numai, în frunte cu premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, europarlamentar. Printre cei care au ţinut să le fie alături Anei Maria Timeea şi părinţilor ei s-au numărat președintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, fostul preşedinte al CJ, Constantin Nicolescu, prefectul Mihai Oprescu și soția sa, deputatul Simona Bucura Oprescu, primarul din Mioveni, Ion Georgescu, senatorul Constantin Tămagă, deputatul Gheorghe Marin, dar și un număr impresionat de primari din colegiul Curtea de Argeș, primarul Nicolae Diaconu, vicepirmarul Cristian Mitrofan, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email