Fermierii argeşeni pot depune în această perioadă, la centrul judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Argeş (APIA), cererile pentru obţinerea subvenţiilor acordate din bugetul naţional pentru bovine. „Cererile se pot depune până la data de 28 octombrie, la sediul judeţean al APIA, situat în Calea Câmpulung, nr. 8, Piteşti. Pot beneficia de subvenţii atât fermierii care au bovine pentru producţia de lapte, cât şi cei care au bovine pentru carne”, a declarat Nicolae Tomescu, şeful centrului local al APIA. Potrivit reprezentanţilor APIA, pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional
Ce condiţii trebuie să îndeplinească fermierii
Solicitanţii trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul judeţean al APIA, unde este înregistrată exploataţia. Cererea va fi însoţită de copie după actul de identitate, copie de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă, copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării primei în cadrul schemei decuplate de producţie în sectorul lapte. Subvenţiile se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei, solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013, solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013.