Primăria Curtea de Argeș a scos din nou la licitație, pentru a treia oară, contractul ”Delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuate cu autobuze în municipiul Curtea de Argeș”, licitația fiind anunțat pentru 26 septembrie, data la care vor fi deschise ofertele. Operatorul care va câștiga licitația va avea obligația ”asigurării Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Curtea de Argeș, efectuat cu autobuze”, conform anunțului e pe sistemul electronic de achiziții publice. Valoarea estimată a contractului este de 23.375.707 lei.
Care sunt traseele
În aprilie anul acesta vă informam că acest contract a fost scos la licitaţie pentru a doua oară pe 17 martie. În aceeaşi zi sistemul electronic de achiziţii publice anunţa că „această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor niciunul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz”.
Conform sistemului electronic de achiziţii publice, SICAP, valoarea estimată a contractului era de 21.854.771 lei fără TVA, 26.007.177 cu TVA, adică 5.201.434 euro.
„Operatorul va presta serviciul public de transport local de persoane efectuat cu autobuze, conform graficului de transport indicat în documentația de atribuire, pe traseele: „DR. OETKER – PECO VALEA SASULUI” în lungime de 8,4 km; „ELECTRO – MARINA – PECO VALEA SASULUI” în lungime de 8,5 km; „ELECTRO –METALURGIE – ȘIPOT” în lungime de 9,7 km; „ELECTRO- CUZA VODĂ – NOAPTEȘ POD” în lungime de 9,8 km”, potrivit anunţului de pe SICAP. Durata contractului era de 96 de luni, opt ani, iar criteriul de atribuire a licitaţiei preţul cel mai scăzut.
De ce au fost anulate primele două licitații
Investiţiile se fac în cadrul proiectului” Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeș”, sunt – Realizare garaj/autobază, inclusiv infrastructura tehnică aferentă; modernizarea transportului în comun prin achiziționarea a 14 autobuze electrice; construirea/amenajarea/modernizarea stațiilor de transport public (52); construirea stațiilor de alimentare a autobuzelor electrice (18); modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat; crearea/extinderea/modernizarea sistemelor de bilete de călători; reabilitare stradă Lt. Pavelescu – cele două tronsoane care asigura accesul spre garaj/autobază, conform site-ului Primăriei.
Cel care va semna contractul va primi de la Primărie 14 autobuze electrice, o autobază (inclusiv garaj, dotări şi 16 staţii de încărcare a autobuzelor electrice) situată în strada Lt. Pavelescu din municipiul Curtea de Argeş, două staţii de încărcare rapidă în zona Hotelului Dacia şi în zona Şipot, 52 de staţii de călători modernizate şi sistemul de management informatizat al transportului de persoane.
Este a treia oară când contractul pentru delegarea serviciului de transport public fost scos la licitaţie, fără succes. Prima dată, în octombrie anul trecut, nu a fost depusă nicio ofertă, iar administraţia locală a crescut preţul cu un milion de euro, iar a doua oară, în martie, ofertele depuse nu au fost conforme.