Delegarea gestiunii serviciului de transport public local a fost scoasă la licitaţie

Municipiul Curtea de Argeş a anunţat pe sistemul electronic de achiziţii publice, SICAP, şi în Jurnalul Oficial UE,  licitaţia pentru „Delegarea gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuate cu autobuze”. Licitaţia are loc pe 4 octombrie 2021, valoarea estimată a contractului este de 15.336.014 lei, iar durata contractului este de opt ani (96 de luni).

Conform SICAP, în cadrul viitorului contract de delegare, Operatorul va avea obligația asigurării Serviciului public de transport pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Curtea de Argeș, efectuat cu autobuze, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, a Caietului de sarcini al serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze în Municipiul Curtea de Argeș, aprobat de Consiliul Local; Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluției optime de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, aprobat de Consiliul Local; Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze, aprobat de Consiliul Local.

„Operatorul va presta serviciul public de transport local de persoane efectuat cu autobuze, conform graficului de transport indicat în documentația de atribuire, pe traseele: a) traseul nr. 1, „DR. OETKER – PECO VALEA SASULUI” în lungime de 8,4 km; b) traseul nr. 2, „ELECTRO – MARINA – PECO VALEA SASULUI” în lungime de 8,5 km; c) traseul nr. 3, „ELECTRO –METALURGIE – ȘIPOT” în lungime de 9,7 km; d) traseul nr. 4, „ELECTRO- CUZA VODĂ – NOAPTEȘ POD” în lungime de 9,8 km”, potrivit SICAP.

Ofertantul trebuie să prezinte împreună cu oferta o garanție de participare în sumă de 150.000 lei, valabilă pentru o perioadă de 90 de zile calculate de la termenul comunicat inițial pentru depunerea ofertelor.

Studiul de oportunitate a fost contestat

Studiul de oportunitate care stă la baza documentaţiei a fost contestat de consilierii USR PLUS, Bogdan Marina declarând că ar conţine date nereale.

Delegarea serviciului de transport este urmarea contractului de finanţare  semnat pe 19 mai 2020 pentru proiectul „Dezvoltarea transportului public în municipiul Curtea de Argeș”. Valoarea totală a proiectului este de  47,028,577.51 lei, aproximativ 10 milioane de euro. După cum ziarul nostru v-a informat,  principalele lucrări de intervenție prevăzute în cadrul proiectului sunt:
– Modernizarea transportului în comun prin achiziționarea de 14 autobuze electrice inclusiv construirea staţiilor de alimentare a autobuzelor alimentate electric;
– Construirea/ amenajarea/ modernizarea stațiilor de transport public
– Realizare unei autobaze în cartierul Progresu;
– Modernizarea transportului în comun prin implementarea unui sistem de management informatizat cu rol în optimizarea și eficientizarea traseelor de transport public, dar și de creștere a siguranței și confortului călătorilor;
– Modernizarea sistemelor de bilete integrate pentru călători „e-ticketing”.
Se are în vedere modernizarea transportul public de călători și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului. Pentru a atinge acest obiectiv, administrația locală va autoriza intervenții de reabilitare a două tronsoane rutiere, de amenajare a stațiilor de transport, precum și de realizare a unei autobaze, inclusiv a infrastructurii tehnice aferente acesteia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email