Deşi primarul a decis sistarea lucrărilor, din casa aflată în zonă de protecţie a mai rămas faţada

O casă aflată în zona de protecţie a unui monument istoric, Casa Armatei, este în plin proces de dărâmare, vă informam în urmă cu aproximativ două săptămâni. Respectivul imobil, situat în zona Unic, intrase deja în proces de demolare la vremea aceea, fără ca proprietarul să aibă avizele şi autorizaţiile necesare. „Pentru adresa respectivă există doar certificat de urbanism. Nu există autorizaţie. Ca să dărâme avea nevoie inclusiv de aviz de a Direcţia de Culte, pentru că se află în zona de protecţie a Casei Armatei, clădire de patrimoniu. O să trimitem pe cineva să vedem ce se întâmplă. Riscă o amendă de minim 10 milioane”, ne spunea şeful Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei, Cătălin Băşoiu, la jumătatea lunii octombrie. Domnia sa mai declara că nu ştie de situaţia aceasta, dar va lua măsuri.
Proces verbal de sistare a lucrărilor, bun de aruncat la coş
Şeful de la Urbanism a luat măsuri. Şi-a trimis colegii de la Inspecţia în Construcţii să vadă ce se întâmplă, iar aceştia au făcut un proces verbal de sistare a lucrărilor. „Am constatat că nu existau acte şi s-a făcut proces verbal de sistare a lucrărilor, semnat de dl. primar”, ne-a spus vineri Cătălin Băşoiu. În privinţa amenzii pe care ar fi trebuit să o aplice, şeful de la Urbanism a insistat să vorbim cu primarul. „Colegii mei i-au spus dlui. primar tot ce trebuia, dar dl. primar a semnat procesul verbal”, spune Băşoiu. Din spusele sale se înţelege că cel care nu a fost de acord cu amenda este nimeni altul decât primarul. Mai departe nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă. Demolarea casei a continuat şi continuă într-un ritm chiar mai susţinut, şi nimeni nu-i deranjează pe demolatorii care încalcă legea. „Nu au decât certificat de urbanism şi le-am pus în vedere să îşi obţină toate autorizaţiile”, repetă Cătălin Băşoiu. În ce condiţii îşi permit să încalce legea cei care dărâmă, pe ce se bazează şi de ce nu au primit amendă, sunt întrebări la care doar primarul poate să răspundă. „Ei au luat o autorizaţie iniţială ca să demoleze o anexă. Acum aşteaptă autorizaţiile şi avizele, dar s-a amânat eliberarea lor. Când am fost sesizaţi că se lucrează fără autorizaţia, am decis sistarea lucrărilor. O să vedem ce putem face săptămâna viitoare, să trimitem Inspecţia în Construcţii acolo”, ne-a spus primarul Nicolae Diaconu.
Ce zice legea
„Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (…) Se consideră zonă de protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 metri în localităţi urbane, 200 metri în localităţi rurale şi 500 metri în afara localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric”, scrie în Legea privind protejarea monumentelor istorice. „Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin prezenta lege”, scrie în acelaşi document.
Unul dintre proprietarii imobilului ne-a spus că a obţinut avizul de la Culte pe 27 octombrie, iar zilele acestea urmează de definitiveze dosarul în vederea obţinerii autorizaţiei de construire. Oricum ar fi, demolarea s-a făcut în perioada în care acest act nu exista. Nimeni nu a păţit nimic pentru asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email