Declaraţia deputatului Mircea Drăghici privind măsurile luate în domeniul fondurilor europene

În luna iunie a acestui an prezentam ce efecte pozitive ar putea avea pentru beneficiarii de fonduri europene din mediul privat simplificarea procedurii de achiziţie. Săptămâna trecută, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, şi-a respectat promisiunea şi a semnat un ordin care îşi propune să rezolve această problematică, deoarece aspectele birocratice greoaie reprezintă principala barieră în calea accesării resurselor europene. 
Prin această măsură, beneficiarii de fonduri europene din sectorul privat vor avea la dispoziţie o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri, servicii şi lucrări. Din punctul meu de vedere ordinul este o necesitate obiectivă. Documentul face referire la achiziţiile de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o valoare cuprinsă între 30.000 şi 200.000 de euro, respectiv a achiziţiilor de lucrări cu o valoare cuprinsă între 100.000 şi 5 milioane de euro.
Una dintre noutăţile introduse prin act normativ este aceea că beneficiarii vor publica anunţurile de achiziţii într-o secţiune a paginii web a Ministerului Fondurilor Europene, www.fonduri-ue.ro, fără a suporta niciun cost. După ce vor analiza toate ofertele primite, beneficiarii vor alege opţiunea pe care o consideră cea mai bună şi îşi vor justifica alegerea.  Această măsură nu doar că va simplifica procedura de achiziţie ci şi va transparentiza acest domeniu. O altă veste bună pentru beneficiari este eliminarea obligativităţii reluării procedurii de achiziţie dacă nu sunt primite cel puţin trei oferte conforme.
Decizia de a fi implementată o asemenea măsură îmi reconfirmă faptul că ministrul Eugen Teodorovici caută permanent soluţii pentru a eficientiza administrarea banilor europeni. Totodată, doresc să îmi exprim mulțumirea pentru sprijinul pe care l-am găsit în persoana domnului ministru, în calitate de senator de această dată, pentru conturarea propunerii legislative privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace, recent depusă la Camera Deputaților. Având același obiectiv, acela de a crește gradul de absorbție al fondurilor europene, în cazul propunerii care vizează comunitățile sărace, ne adresăm unei categorii de cetățeni puternic afectate de greutăți sociale și economice.
Îmbunătăţirea substanţială a ratei de absorbţie a fondurilor structurale, deblocarea programelor europene şi simplificarea procedurilor de achiziţie reprezintă garanţia îndeplinirii obiectivelor formulate în programul de guvernare al Uniunii Social Liberale.
Mircea Gheorghe DRĂGHICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email