
Astfel, au avut loc acțiuni de ecologizare în mai multe localități din zona de munte din județ. Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Dumitru Bughiu, care este și președinte al Comitetului de Masiv al grupei de munți Făgăraș, a participat, împreună cu subprefecții Ciprian Neculăescu și Bogdan Minciunescu și Ionel Vișinescu, directorul Oficiului de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș, la o acțiune de ecologizare la Corbeni.
„Din dragoste pentru munte, Agenția Națională a Zonei Montane a organizat la nivel național o amplă acțiune de ecologizare la care am răspuns pozitiv și noi, cei din Argeș. Sub egida Comitetului de Masiv al grupei de Munți Făgăraș, în mai multe primării din județ, împreună cu Prefectura Argeș, Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș și mai multe instituții publice, am fost prezenți în număr mare, datorită și voluntarilor cărora țin să le mulțumesc, la ecologizarea unei zone importante de pe malul râului Argeș care traversează comuna Corbeni. M-a bucurat aportul și dorința voluntarilor de a participa la această acțiune.
Acest lucru ne arată că există suficient de mulți iubitori de natură care conștientizează că muntele ne oferă sănătate, hrană și frumos și este un moment bun să le transmit tuturor celor care tranzitează zona montană să lase muntele așa cum ni l-a dat Dumnezeu: curat și frumos!”, a declarat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș, președinte Comitet de Masiv al grupei de munți Făgăraș
La acțiune au participat zeci de voluntari de la instituțiile partenere, voluntarii ai ONG-ului Zimbrul Carpatin, elevi, salvatori montani de la Salvamont Argeș, reprezentanți ai ADI Servsal. Au fost și familii întregi care au dorit să își curețe comuna de gunoaie. Evident, nu a lipsit nici primarul Nicolae Dinică. Acțiunea a vizat mai multe zone, inclusiv un drum care este intens circulat de turiști. De altfel, Corbeniul este o localitate turistică apreciată de vizitatorii din țară și nu numai.
„Împreună cu alte instituții, cu cei de la ADI Servsal și cu zecile de voluntari, am reușit să strângem tone de deșeuri de pe albia râului. Este și acesta un semnal de alarmă pentru toți iubitorii de munte că trebuie să păstrăm munții curați, apele curate și să nu poluăm prin aruncarea de obiecte care nu ne mai sunt folositoare”, a spus Ionel Vișinescu, Consilier superior în cadrul Oficiului de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Acțiunea a beneficiat și de susținerea Inspectoratului Școlar Județean, Oficiului de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, Romsilva și Direcției pentru Agricultură Argeș, ADI Servsal și voluntari de la ONG-uri de Mediu.