De săptămâna viitoare, târgul second-hand se mută

Târgul de haine second-hand, care se desfăşoară în prezent în apropierea stadionului muni­cipal, va fi mutat începând de săptămâna viitoare în locul în care era organizat târgul de cereale. „După discuţiile avute cu domnul primar am luat hotărârea de a muta târgul din această zonă, pentru că urmează să înceapă lucrările la noua sală de sport a municipiului. Noi îi vom anunţa pe comercianţi pentru fi pregătiţi. În noua locaţie este spaţiu suficient pentru toată lumea”, ne-au informat reprezentanţii Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare. Părerile comercianţi­lor despre acest lucru sunt împărţite. Unii văd cu ochi buni această mutare şi se bucură că scapă de noroiul şi bălţile din târg, în timp ce alţii se tem că îi vor pierde şi pe puţinii clienţi pe care îi mai au.

„Lumea nu are bani şi pentru preţurile mici va veni şi în noua locaţie”

De altfel, se pare că Paştele i-a sărăcit pe argeşeni, pentru că ieri doar câţiva oameni se plimbau printre tarabele cu haine. „Astăzi şomăm şi învăţăm să avem răbdare. Nici nu avem cui să vindem hainele. Oamenii înainte de Paşti spuneau că nu cheltuiesc bani că se apropie sărbătorile, iar acum, că au trecut, au rămas fără bani. Nu ştiu dacă vor merge mai bine vânzările în partea cealaltă, vom vedea. Asta este situaţia şi nu avem ce face”, spune Marius, unul dintre comercianţi. Argeşenii care erau ieri în târg făceau un adevărat slalom printre bălţi şi încercau să se ferească de noroi, deşi le era practic imposibil. La ieşirea din târg fiecare încerca să se cureţe aşa cum poate. Majoritatea îşi spălau încălţările în bălţile din zonă. „Poate că e mai bine să mute târgul, nu vedeţi ce este aici. Din toamnă nu mai aşa a fost, cu mocirlă şi bălţi. Acolo este platoul de beton şi drumul pietruit şi parcă nu e aşa de rău. Eu voi merge şi în noua locaţie chiar dacă nu la fel de des ca aici, unde este mai aproape de centrul oraşului. Fiind mai retras, mai lasă şi ei la preţ”, spune Elena Simion, Curtea de Argeş.
Comercianţii sunt de părere că în cele din urmă argeşenii vor veni şi în noua locaţie a târgului, pentru că pot cumpăra haine ieftine şi de calitate. „Eu am clienţii mei şi sunt sigur că vor veni aici. Dom’ne, vă spun sincer, lumea nu mai are bani şi credeţi-mă că pentru preţurile mici pe care le avem vor veni clienţii după noi. Unde în oraş se mai cumpără haine cu un leu bucata. În câteva săptămâni, când se va mai încălzi şi vremea, vor veni clienţi mai mulţi. Eu mă bucur că scap şi de noroiul acesta. Nu vede-ţi că este asfaltul moale? Măcar avem condiţii mai bune pe platoul acela şi nu mai stăm cu picioarele în apă”, spune încrezător un alt comerciant. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email