De Paşte, Şi-a revăzut mama după 19 ani

Paştele este un moment în care familia se adună împreună, sunt zilele fericite care îi reunesc pe toţi ai casei în jurul mesei, este clipa care îi opreşte pe cei dragi de la preocupările şi drumurile şi viaţa lor. De Paşte masa în familie este aproape obligatorie pentru cei care respectă tradiţiile şi un prilej pentru reunirea acesteia.
Mihaela a aşteptata acest Paşte ca niciodată în viaţa ei de 19 ani. A muncit trei zile alături de bunica ei sa facă în casă curat, să aibă în frigider tot ce trebuie pentru zilele de sărbătoare. Tânăra este o gospodină desăvârşită, ne spune bunica, dar anul acesta s-a întrecut pe sine. A avut şi un motiv, pentru că Paştele acesta a adus-o acasă pe mama ei, după 19 ani de absenţă.
A născut şi a plecat
Mama Mihaelei, Eleonora, a născut în urmă cu 19 ani un copil făcut din dragoste dar fără ca pe certificatul de naştere să apară la tată vreun nume. Eleonora s-a îndrăgostit, a iubit, şi a făcut un copil. Mama ei i-a fost alături, a susţinut-o în perioada sarcinii şi a fost lângă ea când a adus pe lume o fetiţă frumoasă şi sănătoasă. Nu aveau însă bani, pentru că mama Eleonorei lucra ca femeie de serviciu la o şcoală din oraş, iar Eleonora nu lucra nicăieri. Absolventă a Liceului Agricol, tânăra mămică ţinea legătura cu fostele ei colege de liceu şi a aflat că multe dintre ele plecaseră la muncă în Italia. S-a decis repede şi a plecat şi ea, în ciuda opoziţiei pe care a întâmpinat-o din partea mamei ei, lăsându-şi copilul mic în grija mamei ei. A promis că va trimite bani şi că se va întoarce acasă cât de repede va putea.

În Italia, Eleonora nu a dus-o prea bine la început. Fostele colege de liceu nu au ajutat-o prea mult, şi-a găsit un loc de muncă într-o pizzerie unde a spălat vase până când mâinile i s-au transformat în răni vii. Din cât primea salariu nu uita să trimită acasă la fiică şi la mamă câte ceva. Câţiva ani au decurs lucrurile astfel. La două trei luni bunica mergea la poştă şi încasa mandatul de o sută, două sau chiar trei sute de euro. Nu era o avere, dar putea să-i cumpere Mihaelei scutece, lapte praf, să mai achite factura la gaze. Nu ţineau legătura decât prin scrisori, numai că de la o vreme scrisorile ca şi mandatele poştale s-au rărit.
Abandonată de mamă
Mihaela a ajuns la grădiniţă, apoi la şcoală, iar legătura cu mama ei s-a rupt definitiv. Bunica era singura ei rudă, singura mamă pe care o ştia, pentru că din figura Eleonorei nu-şi mai amintea nimic. Era convinsă că mama e bunica şi nu înţelegea noţiunea de tată, pentru că nu avusese niciodată vreunul. Anii au trecut, bunica a îmbătrânit, Mihaela a terminat liceul şi şi-ar fi dorit să meargă la facultate, dar pensia bunicii nu suporta şi taxele de facultate. Fata s-a gândit la toate posibilităţile pe care le avea ca să-şi plătească studiile. S-a angajat inevitabil la o croitorie, căci altceva nu a găsit la Curtea de Argeş, dar din şapte milioane abia putea să cumpere mâncare şi să-i dea bunicii ceva bani pentru o factură, două. A discutat cu cea căreia îi zice mamă şi au ajuns la concluzia că femeia care i-a dat viaţă trebuie să revină în viaţa lor fie şi numai pentru a-şi ajuta fiica să aibă un viitor mai bun. Mihaela a început să-i caute fostele colege şi prietene din liceu. Cu greu, după jumătate de an de căutări, din om în om a găsit o persoană care ştia că mama ei lucrează la Treviso, şi  i-a dat şi numărul de telefon al barului în care lucra. A sunat, a vorbit întâi cu patronul, prin intermediul unei prietene care fusese în Italia la muncă, i-a explicat acestuia situaţia, apoi a găsit-o într-o seară la bar, la serviciu, pe mama ei
„Fata mea?! Nu am niciun copil!”
Discuţia a fost jenantă, povesteşte Mihaela. Mama ei a negat că ar avea un copil, probabil pentru că asista la discuţie patronul pentru care lucra. I-a cerut numărul de mobil, şi după ce a încheiat orele de program a sunat-o. Mihaela a găsit cu greu tonul potrivit pentru a comunica, şocată fiind de prima discuţie. Lunile au trecut, mama şi fiica ei au început să vorbească la telefon mai des, mama i-a trimis bani pentru prima taxă la facultate, Mihaela a plecat de la croitorie şi lucrează la un birou, iar de Paşte mama ai a venit să o vadă. A fost şocantă întâlnirea, ne-a spus tânăra. Cea care i-a dat viaţă era tânără al rândul ei, cochetă, şi vorbea cu puternic accent limba română. A venit însoţită de un bărbat, italian, prietenul ei. Le-a adus cadouri fiicei şi mamei, a stat două zile şi s-a întors în Italia, la viaţa ei. Nu mai are alţi copii, dar nici pe Mihaela nu o simte copilul ei, iar fata e liniştită cu privire la asta. 19 din cei aproape 20 de ani câţi are ea acum, mamă i-a fost bunica, şi asta nu se va schimba niciodată. Mama?! O străină care o ajută să-şi plătească facultatea, vorbeşte stricat româneşte şi nu a iubit-o niciodată. „Altfel nu ar fi putut să stea 19 ani fără să mă caute”, e de părere Mihaela. Tânăra spune că viaţa ei poate merge mai departe acum, pentru că ştie exact ce e cu mama ei. De fapt, îi vine greu să-i spună aşa, pentru că simte că nu e adevărat. Bunica e cea care i-a fost alături în toate momentele vieţii ei, aşa că … ea e mama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email