În ultimii ani, la Curtea de Argeş numărul celor care au adoptat un copil se află în continuă scădere. Dacă imediat după revoluţie, erau adoptaţi în medie patru-cinci copii pe an, în 2008 nu a fost înregistrată nicio adopţie în municipiul nostru. Foarte probabil, acest lucru se datorează procedurii de adopţie, care este cunoscută ca fiind lungă şi anevoioasă, cu formalităţi numeroase şi complexe. Au fost cazuri când cuplurile au aşteptat ani de zile până au reuşit să înfieze un copil. Cu toate acestea, în 2009, lucrurile par să se fi schimbat şi în primele trei luni, au fost deja înregistrate două adopţii.
Totul începe cu o cerere la Direcţia pentru Protecţia Copilului
Priml pas pentru a adopta un copil îl reprezintă depunerea unei cereri la Direcţia Generală Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în vederea obţinerii atestatului ca familie/persoană aptă să adopte un copil. Urmează o perioadă de evaluare a familiei, ce va fi efectuată de asistenţii sociali profesionişti şi pe baza acestei evaluări, D.J.P.C. Argeş, va răspunde în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, dacă familia respectivă este sau nu aptă să adopte. Următorul pas îl reprezintă identificarea şi potrivirea copilului cu familia adoptatoare, iar compatibilitatea teoretică se realizează pe baza dosarelor existente. Se porneşte de la interesul copilului, şi de aceea se caută o familie pentru un copil şi nu un copil pentru o familie. Dacă rezultatul primei întâlniri se apreciază ca fiind favorabil, vor urma şi alte întâlniri ce vor fi organizate atât în mediul de viaţă al copilului cât şi în mediul de viaţă al familiei adoptatoare. În caz contrar, se reia procedura de potrivire şi va fi căutat un alt copil.
Dacă lucrurile merg bine, instanţa judecătorească dispune încredinţarea în vederea adopţiei, pentru o perioadă de 90 de zile. Adopţia poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru 3 luni persoanei sau familiei care doreşte să îl adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili în cazul în care adopţia ar fi aprobată. În următorii doi ani, Direcţia Generală Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului va urmări şi întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi.